Nu cu mult timp în urmă, Doha, capitala Qatarului, era departe de imaginea futuristă și aproape distopică pe care o prezintă în 2022, la câteva zile după găzduirea Cupei Mondiale la Fotbal.

În urmă cu un secol, în 1922, acest mic stat din Golf, cu trei milioane de locuitori și mai puțin de 12.000 km², era un pământ practic nelocuit, o așezare umilă de pescari și colecționari de perle unde majoritatea locuitorilor erau călători nomazi din vastele deșerturi ale peninsulei Arabice.

Doar câțiva cu vârsta de peste 90 de ani își puteau aminti astăzi greutățile economice teribile experimentate în anii 1930 și 1940, după ce japonezii au inventat cultivarea perlelor, au produs-o în masă și au prăbușit efectiv economia Qatarului.

În acel deceniu, Qatar a pierdut până la 30% din locuitorii săi care au plecat să caute oportunități în străinătate. Zece ani mai târziu, în 1950, nu existau mai mult de 24.000 de rezidenți conform Națiunilor Unite.

Dar atunci economia Qatarului a fost la un pas de o întorsătură radicală. Găsise literalmente un miracol: una dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume.

A fost punctul de plecare pentru ca cuferele Qatarului să se îmbogățească într-un ritm frenetic din a doua jumătate a secolului XX, iar locuitorii săi să devină unii dintre cei mai bogați cetățeni ai lumii.

Acum, când Qatarul se dezvăluie multora cu zgârie-nori mari, insule artificiale luxoase și stadioane de ultimă generație, la BBC Mundo analizăm cele trei schimbări care au transformat această țară într-una dintre cele mai bogate de pe planetă.

1. Descoperirea petrolului în anul 1939
Când Qatar și-a descoperit aurul negru, nu exista încă ca națiune și era în mâinile britanicilor, care au preluat controlul asupra acestui teritoriu în 1916. După câțiva ani de explorare, primele rezerve au fost găsite la Dukhan în 1939, pe coasta de vest a țării și la aproximativ 80 de kilometri de Doha.

Economia Qatarului a început să se schimbe radical din 1939, odată cu prima descoperire a rezervelor de petrol în zona Dukhan, în vestul țării.

„Descoperirea are loc chiar la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, care a împiedicat exportul petrolului până în 1949 și, prin urmare, beneficiile nu au încetat să apară”, explică Kristian analist expert Coates Ulrichsen, Institutul Baker din Statele Unite pentru BBC Mundo.

Exportul de petrol a deschis o serie de oportunități pentru Qatar, care a început rapid să se modernizeze.

Atrași de industria petrolului în plină expansiune, migranții și investitorii au început să sosească în Qatar, mărindu-și populația. Dacă în anul 1950 erau mai puțin de 25.000 de locuitori, până în 1970 erau deja peste 100.000. Dintr-o țară de pescari și colecționari de perle, în anul 1970 Qatar avea deja un produs intern brut (PIB) de peste 300 de milioane de dolari.

Un an mai târziu, Qatar a fost consolidat ca stat independent după încetarea prezenței britanice. O nouă eră care a adus cu ea și o a doua descoperire care a generat mai multă bogăție.

2. Descoperirea gazelor naturale
Când, în 1971, inginerii exploratori au descoperit rezerva vastă de gaze naturale de la North Field, în largul coastei de nord-est a Qatarului, puțini și-au imaginat importanța faptului. ​Ar fi nevoie de 14 ani și zeci de exerciții pentru a înțelege că North Field a fost cel mai mare zăcământ de gaze naturale neasociat de pe planetă, cu aproximativ 10% din rezervele cunoscute ale lumii.

Acest lucru, în practică, face ca Qatarul să aibă cele mai mari stocuri de gaze din lume, fiind în urma doar a Rusiei și Iranului, țări mult mai mari ca populație și suprafață. ​North Field acoperă o suprafață de aproximativ 6.000 km², echivalentul a jumătate din întregul Qatar.

Qatargas, compania care produce cele mai multe gaze naturale lichefiate din lume, consideră dezvoltarea acestei industrii ca un factor semnificativ în creșterea economică a Qatarului. ​

Dar, la fel ca petrolul, profiturile uriașe din exporturile de gaze au întârziat să apară.

„De multă vreme cererea nu a fost atât de mare și nu a existat un mare interes în dezvoltarea acesteia, deși totul a început să se schimbe în anii 80, când infrastructura a început să fie creată în mai multe etape, a fost distribuită pe teritoriul țării și, în anii ’90, pregătit să-l exporte și să-l transforme în marele motor al economiei”, spune Coates.

 

3. Lovitura de stat de la palat din anul 1995
Curba de creștere economică a Qatarului face un salt stratosferic odată cu venirea secolului XXI. Doar între 2003 și 2004, PIB-ul a trecut de la o creștere de 3,7% la 19,2%. Doi ani mai târziu, în 2006, economia sa extins cu 26,2%.

Creșterea de două cifre a PIB-ului a fost un semn distinctiv al puterii Qatarului de câțiva ani și este un fenomen care nu poate fi explicat doar prin valoarea gazului.

„Acest lucru a avut loc după schimbarea politică în care Hamad bin Khalifa al Thani, tatăl actualului emir Tamim bin Hamad Al Thani, a preluat puterea în 1995, un eveniment controversat pentru unii din cauza modului în care a apărut”, a declarat Mohammad pentru BBC Mundo, Saidi, profesor la Universitatea din Qatar și specialist în economie durabilă.

Hamad bin Khalifa al Thani și-a destituit tatăl ca emir al țării când se afla într-o călătorie în Elveția. Al Thani sunt dinastia care a condus Qatarul în ultimul secol și jumătate și acest tip de succesiune a puterii nu a fost neobișnuit. Dar în afară de intrigile palatului, analiștii sunt de acord că această succesiune a marcat un înainte și un după.

„Investițiile în infrastructurile de extracție, lichefiere și distribuție s-au înmulțit pentru a optimiza performanța uriașelor sale rezerve și acest lucru s-a tradus într-o creștere exponențială a exporturilor”, explică Institutul Spaniol de Comerț Exterior (ICEX).

În 1996, o marfă plină cu gaz natural lichefiat a pornit spre Japonia. A fost primul export major de gaz din Qatar și începutul industriei de miliarde de dolari care i-a catapultat pe qatari la vârful bogăției globale.

PIB-ul pe cap de locuitor în Qatar a fost de 61.276 USD în 2021. Dacă luăm în considerare și paritatea puterii de cumpărare, cifra se ridică la 93.521 USD conform Băncii Mondiale, printre cele mai mari din lume.

Populația sa mică face o mare parte din diferență. Qatarii numără doar în jur de 300.000-350.000, 10% din totalul actual de trei milioane, cei mai mulți dintre ei expatriați.

„Adică, populația căreia îi sunt destinate marile beneficii ale Statului este foarte mică. Asta a permis ca PIB-ul pe cap de locuitor să crească atât de repede”, spune Coates.

Statul Qatar, pe lângă faptul că garantează salarii mari, oferă, de asemenea, sisteme publice robuste de educație și sănătate.

Experții subliniază ascensiunea controversată la putere a lui Hamad bin Khalifa al Thani ca fiind unul dintre punctele de cotitură în creșterea spectaculoasă a economiei Qatarului între sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea.

Provocările economiei Qatar
Cu toate acestea, creșterea economică spectaculoasă a Qatarului a suferit eșecuri și a încetinit în ultimii ani. De asemenea, prevede provocări viitoare, nu în ultimul rând din dependența sa de combustibilii fosili, aflati în prezent în mare măsură pentru impactul lor asupra climei.

„În 2013 și 2014 prețurile petrolului au scăzut, iar diversificarea economică a devenit principalul subiect de discuție”, spune al Saidi.

La aceasta s-a adăugat blocada impusă între 2017 și 2021 de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Egipt după o dispută diplomatică cu Doha, care a pus în discuție rezistența economiei Qatar.

„Qatarul nu a construit încă o economie post-gaz sau petrol. De aceea încearcă să extindă sectorul privat, să investească mult în întreaga lume pentru a-și reduce dependența de hidrocarburi”, adaugă Coates.

Un bun exemplu al acestei încercări este prezența Qatar Investment Authority, fondul suveran al statului, în multiple proprietăți renumite din orașe precum Londra sau New York.

„Sau, de asemenea, cum încearcă să stimuleze turismul și să transforme Doha într-un hub pentru întâlniri, conferințe și evenimente, mai ales acum cu Cupa Mondială””, adaugă Coates,

Economia bogată a Qatarului s-a reflectat în cei peste 200.000 de milioane de dolari pe care i-a investit în această Cupă Mondială, cea mai scumpă din istorie, cu opt stadioane, un nou aeroport și o nouă linie de metrou, doar pentru a numi câteva dintre diversele infrastructuri listate.pentru eveniment.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: