Ora 25 este un roman scris de Constantin Virgil Gheorghiu și publicat în 1949. Cartea a fost scrisă în limba română, cu titlul Ora 25, și tradusă în limba franceză de Monique Saint-Côme. În România a putut fi publicată după decesul autorului, mai precis, abia după căderea comunismului.

Romanul prezintă viața lui Iohann Moritz, un țăran dintr-un sat românesc, care devine victimă involuntară a celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când indivizii nu mai sunt considerați ca atare, ci sunt tratați ca membri ai rasei din care fac parte. Iohann Moritz este aruncat succesiv dintr-un neam în altul de evrei, români, maghiari, germani și americani, fiecare văzând un membru al unei clase de care în cele din urmă nu aparține, fiind în imposibilitatea de a-și exercita libertatea sa de om în fața unei societăți dezumanizate.  Așadar, Iohann Moritz este luat prizonier la unguri, este salvat de naziști ajungă într-o închisoare americană, drept colaborator al acestora.

Mircea Eliade afirma despre Ora 25:

N-am citit nimic, în nici o literatură, care se apropie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndura personajele Dumitale. Consider Ora 25 una dintre cele mai mari cărți ale generației noastre, din toate țările.

Constantin Virgil Gheorghiu este cel mai cunoscut romancier roman din exil, interzis timp de 45 de ani în comunism. Faima i se datorează în primul rând acestui roman. Povestea este inspirată din însăși povestea de viață a lui Gheorghiu. Acesta, ca vechi diplomat, a fost arestat de autoritățile americane după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1938, am fost în lagărul de evrei din România, iar în 1940 în lagărul de români din Ungaria. În 1941, în Germania, ajunge într-un lagăr de unguri. În 1945, în lagărul american. Acesta a petrecut în total 13 ani în lagăr.

Cartea a fost ecranizată cu titlul A 25-a oră de Henri Verneuil în 1967, cu Anthony Quinn și Virna Lisi în rolurile principale.

Distribuie articolul: