Lumea acum se află într-o criză, iar cel mai important lucru este ca oamenii să se unească și să se ajute reciproc. Trebuie să recunoaștem că războiul din Ucraina și criza umanitară dau o lecție de neuitat lumii. Acum profesia de „traducător” este esențială, practic, pe fiecare stradă. 

Aproximativ 2,5 milioane de refugiați sunt pe drumuri, iar limbajul și contactul de la om la om au devenit cea mai prețioasă resursă. Iată cine sunt translatorii care îi ajută pe refugiații ucraineni în Gara de Nord. 

Vitalie, un bărbat din Republica Moldova

„Mi-a zis sora că e nevoie de rusă la platforme”, spune Vitalie, un bărbat din Republica Moldova, care așteaptă în Gara de Nord sosirea următorului tren de seară cu refugiați. Vorbitor de rusă, Vitalie ajută cu traducerea. Acum translatorii de ucraineană/rusă reprezintă una dintre cele mai importante verigi. Mulți dintre oamenii care sosesc nu știu engleză.  

Portocaliu fosforescent e culoarea vestelor care indică că ești translator. Cei cu veste verzi sunt voluntarii, care ajută cu orice altceva.  Când trenurile opresc, translatorii se urcă în vagoane și le transmit refugiaților indicațiile autorităților de pe peron. Le răspund întrebărilor, îi ajută cu bagajele sau să-și ia bilete de tren. E vizibilă ușurarea femeilor, copiilor și a rarilor bărbați, atunci când oamenii cu veste portocalii se apropie de ei și îi întreabă, într-o limbă pe care o cunosc, dacă au nevoie de ajutor. 

Alexandru Popa, profesor de informatică

Alexandru Popa, profesor de informatică la Facultatea de Matematică din București, spune că e a doua lui zi ca translator, dar prima în care nu bocește. Soția lui, care e și ea voluntar în gară, a reușit să se țină tare cu o zi în urmă, dar a izbucnit în plâns când a ajuns acasă, povestește Alexandru. Bărbatul a învățat rusa pe cont propriu și a locuit în Kazahstan.

Ludmila Jalo, psiholog 

„Unele femei care sosesc sunt așa de traumatizate, de obosite fizic și psihic, că doar dau din cap. Unele vin din subsoluri, unde s-au ascuns nopți în șir”, povestește Ludmila Jalo, care ajută cu traducerea. De profesie psiholog, e născută în Republica Moldova.

Ludmila Jalo, psiholog

Potrivit libertatea.ro, aproape 2,6 milioane de oameni au plecat din Ucraina de la începerea războiului până pe 12 martie, cei mai mulți dintre ei alegând Polonia ca destinație. În România au venit peste 380.000 de persoane până pe 11 martie, majoritatea fiind doar în tranzit. Au rămas în jur de 77.000, mai puține ca în Republica Moldova.  

Un băiat de 20 de ani, student la Politehnică în București

„Vezi oameni de toate contingentele, de la oameni care au putere să facă multe chestii la oamenii care nu au bani de transport, oameni care nu au ce mânca. Și toți au nevoie de traducători. Toți sunt în aceeași corabie”, explică un băiat de 20 de ani, și el din Republica Moldova, student la Politehnică în București.

Student la Politehnică

Svetlana Matvievici, somelier ca meserie

Svetlana Matvievici poartă o șapcă cu Friends, un hanorac bleumarin și adidași albaștri. Are 36 de ani și e din Republica Moldova. E în prima ei zi ca traducător în gară, dar pare că înțelege deja foarte bine cum funcționează sistemul, cum sunt distribuite resursele, îi cunoaște pe ceilalți voluntari și are o ușurătate foarte mare de a interacționa cu oamenii. E somelier ca meserie, dar a făcut, de-a lungul vieții, mulți ani de voluntariat.

„Mi-a spus cineva că e mare nevoie de translatori. Și am un copil mic și eu”, spune Svetlana. 

Svetlana Matvievici, somelier ca meserie

Svetlana se îndreaptă apoi spre o femeie în vârstă care se sprijină în bastoane. Îi pune o mână pe umăr și o întreabă dacă o poate ajuta cu ceva. „Sunt foarte debusolați oamenii, foarte confuzi când ajung aici. Unii dintre cei care ajung, mai ales cei bătrâni, nici nu știu să citească alfabetul nostru”. Povestește că prima săptămână a războiului s-a simțit paralizată și a plâns foarte mult. Dar venind acolo să ajute, a descoperit un sentiment foarte diferit. „M-ai întrebat cum mă simt. Mă simt utilă”, spune Svetlana pentru libertatea.ro. 

Khalil, un tânăr de 28 de ani din Tunisia

Printre translatori e și Khalil, un tânăr de 28 de ani din Tunisia. Înainte să înceapă războiul locuia și muncea în Ucraina. A sosit în București duminică și a fost cazat într-un hostel. A fost întrebat dacă poate să ajute cu traducerea, iar el a zis că da.

Regina din Republica Moldova

Regina, o femeie în vârstă de 36 de ani din Republica Moldova ține în mână niște abțibilduri pătrățoase care au desenate ceasuri pe ele. E un sistem grafic pus la punct de voluntari ca să îi diferențieze pe cei care pleacă mai departe și așteaptă următorul tren de cei care rămân în București o noapte sau mai multe. „Le dăm oamenilor abțibildurile, să le pună pe bagaje. Le desenăm pe ele ora plecării și cu oră”. Sistemul a fost pus la punct pentru că, în confuzia generală, voluntarii spun că au fost mai mulți oameni care au pierdut trenul. Într-una dintre sălile pentru refugiați, Regina are grijă de o fetiță ucraineană, până când se întoarce mama ei, care a mers să ia bilete. Și ea are o fetiță, cam de aceeași vârstă cu cea pe care o supraveghează acum. 

„Te bucuri că poți ajuta. Eu am putut să vin pentru că a rămas soțul meu cu fetița”, spune femeia.  

Anastasia din Republica Moldova

Anastasia, o tânără din Republica Moldova care ajută cu traducerea, îi oferă o îmbrățișare unei refugiate

„Nu putem opri războiul, dar putem ajuta”, explică Anastasia, o altă voluntară din Republica Moldova.

Mihaela, o studentă la ASE

Mihaela, o studentă la ASE, din Republica Moldova, care ajută cu traducerea, ia o hârtie și începe să scrie cu un marker: „Produsele sunt gratuite, serviți-vă”.  Poate că va veni o vreme când Inteligența Artificială va putea face asta și vestele portocalii vor dispărea. Numai că la fel am crezut și despre război, că a trecut vremea lui.

Iată și alte fotografii cu voluntarii realizate de cei de la libertatea.ro:

Născut în Rusia, Eliah a emigrat cu mama lui la un an și jumătate. Tatăl lui, cu care nu ține legătura, locuiește încă în Rusia. Tânărul ajută ca translator în Gara de Nord.

Eliah ajută un grup de femei și copii să se urce într-un autocar cu destinația Germania.

Khalil, unul dintre refugiați, ajută cu traducerea în Gara de Nord

Artur are 22 de ani și e din Republica Moldova. Era în vizită la niște prieteni în România când a început războiul.

Alexandru Popa e profesor la Facultatea de Matematică din București. A învățat rusa singur

Sursa: libertatea.ro 

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: