Romanul Femeia la treizeci de ani este scris de celebrul romancier și dramaturg Honoré de Balzac, între anii 1829 și 1842. Acesta povestește, alegând fundalul tulbure al războaielor napoleoniene, destinul unei frumoase doamne din înalta societate franceză din secolul XIX.

Uneori pasională, alteori pălind în fața eșecului, viață lui Julie d’Aiglemont se schimbă după iubirile care o frământă.

Aceasta se căsătorește din dragoste cu un ofițer (Victor d’Aiglemont), dar își dă seama curând de nulitatea și de lipsa lui de pasiune. Incompatibilitatea caracterelor adăugată aversiunii fizic pe care ea o simte acum pentru soțul ei o chinuie cu cruzime pe Julie. Se îndrăgostește ulterior de un lord englez, și are apoi o relație adulterină cu un tânăr diplomat francez.

Romanul este format prin combinarea mai multor fragmente narative publicate separat, unificate și completate de autor în decursul unui deceniu. Subiectul cărții este inspirat de viața doamnei Laure de Berny (1777-1836), amanta scriitorului, și tratează, cu sensibilitate, problema adulterului feminin.

Într-o postfață datată 25 martie 1834, Balzac își descria astfel propriile intenții scriitoricești: „Personajul ce străbate, ca să spun așa, cele șase tablouri din care se compune Aceeași poveste nu este o figură, e un gând. Cu cât acest gând îmbracă deosebite costume, cu atât el redă mai bine intențiile autorului. Ambiția sa este de a transmite sufletului vagul unei reverii din care femeile să poată redeștepta câteva dintre impresiile vii pe care le-au păstrat, să reînsuflețească amintirile risipite în viață, spre a scoate din ele câteva învățăminte”.

Femeia de treizeci de ani este, așadar, un studiu detaliat al emoțiilor umane, dar mai ales al dorințelor și pasiunilor feminine.

Honoré de Balzac este un mare romancier și dramaturg. Debutează cu La Comédie humaine, o serie de romane și nuvele din care fac parte celebrele Eugénie Grandet (1833), Moș Goriot (1835), Iluzii pierdute (1837), César Birotteau (1837).

Distribuie articolul: