Nicolae Melnic, un fost maistru pe defrișări în cadrul Întreprinderii Municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, sectorul Ciocana, susține că a primit indicații la telefon de la conducerea întreprinderii pentru tăierea unor arbori, fără a fi întocmite actele necesare.

Vedeți mai jos discuțiile telefonice dintre maistrul Nicolae Melnic și superiorii săi:

A fost solicitată de la Vladislav Vengher, șeful Secției Inspectorat, o explicație în legătură cu aceste înregistrări, informează zdg.md.

În replică, el a negat faptul că a dat asemenea indicații.

„Nu am dat indicații. Solicitați să vă arate înregistrările de la început până la urmă, dar nu frânturi care duc lumea în eroare. Referitor la cazul dat s-a expus și Inspecția pentru Protecția Mediului, după ce a examinat plângerea, în care nu a identificat nicio ilegalitate. Dacă mai aveți întrebări, vă rog înaintați demers oficial, eu nu am timp de așa conversații”, a răspuns prin SMS șeful Secției Inspectorat din cadrul „Spații Verzi”.

Nu vreau să comentez aberațiile la așa angajați. I-am eliberat din lucru, pentru că au încălcat… ei știu ce au făcut. Nu mai comentez nimic. Pot să se adreseze unde vor, în instanțe… Am înțeles că s-au adresat”, ne-a spus fostul șef de la „Spații Verzi”, Serghei Carp.

Dezvăluirile angajaților de la „Spații Verzi” vin în contextul tragediei din Parcul „Alunelul”, unde un copil a fost ucis de craca uscată a unui copac. Unul dintre motivele invocate atunci de autoritățile locale pentru nedefrișarea acelui copac era că autorizația a fost eliberată cu întârziere.

Angajații Întreprinderii Municipale „Spații Verzi” cu care ZdG a discutat, spun însă că în alte cazuri au fost tăiați copaci fără nicio autorizație și că de multe ori sunt defrișați doar copacii valoroși, cu lemn tare, pe când cei cu lemn moale (pini, plopi) sunt lăsați, chiar dacă ar putea reprezenta pericol.

Într-o anchetă recentă a Ziarului de Gardă, mai mulți angajați și foști angajați ai Întreprinderii Municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” denunță o serie de ilegalități comise de conducerea instituției.

Organizarea proastă și activitatea în interese personale în detrimentul interesului public s-au soldat cu tragicul accident din luna mai curent, când un copil a fost omorât după ce craca unui copac a căzut peste el, spun aceștia. Muncitorii spun că au fost impuși să lucreze în gospodăriile șefilor, să facă tăieri fără acte, la indicațiile lor ilegale, precum și să participe la acțiuni electorale ale PDM.

Distribuie articolul: