Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Vladimir Putin, a declarat în presa rusă că Kievul a refuzat să negocieze cu Moscova, scrie zdg.md.

Peskov: „Președintele rus Vladimir Putin a ordonat vineri suspendarea operațiunilor militare rusești în Ucraina în așteptarea negocierilor, dar Kievul a refuzat să facă acest lucru. Astfel, forțele principale au continuat să avanseze”.

O astfel de declarație a mai fost făcută și vineri de Rusia, însă Ucraina a menționat că declarația nu corespunde adevărului și că autoritățile de la Kiev sunt gata să negocieze.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Ucrainei Serhiy Nikiforov a vorbit despre stadiul negocierilor cu Federația Rusă și a declarat că autoritățile de la Kiev sunt gata să negocieze.

„Infirmăm afirmațiile pe care Ucraina a refuzat să le negocieze. Ucraina a fost și rămâne pregătită să vorbească despre încetarea focului și pace. Am fost de acord cu propunerea președintelui Federației Ruse. În aceste ore, părțile se consultă asupra locului și ora ședinței”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Ucrainei.

Amintim că vineri seara, 25 februarie, președintele Ucrainei Volodimir Zelensky i-a cerut premierului israelian, Naftali Bennett, să medieze negocierile de la Ierusalim dintre Ucraina și Rusia cu privire la încetare acțiunilor militare. Solicitarea a fost făcută în timpul unui apel telefonic între cei doi lideri vineri, potrivit ambasadorului ucrainean în Israel, Yevgen Korniychuk.

Distribuie articolul: