Ultimele zile de octombrie 2020 (30 și 31), începând cu ora 18:00, în Sala mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” se ține premiera spectacolului „Hamlet în sos picant” – o tragicomedie în regia lui Alexandru Cozub. Aflați detalii inedite despre spectacol și ce alte distribuții puteți vedea în această săptămână.

Tragicomedia „Hamlet în sos picant”, după Aldo Nicolaj

Regie: Alexandru Cozub
Scenografie: Iurie Matei
Costume: Tatiana Popescu

Durata spectacolului: 1h 50m / Fără pauză

Premiera „Hamlet în sos picant” după Aldo Nicolaj desfășoară o panoplie de situații comice savuroase pe canavaua unei piese-reverie mustind umor (pe alocuri negru). Ați ghicit, acțiunea are loc la Castelul Elsinore, însă nu în sala tronului, ci în bucătăria regală unde master – șeful Froggy drege, din polonic, cuțite și pahare, tragedia prințului danez bântuit de himere; ba chiar, pentru mai mult efect, din gelozie și amor rănit, îmbracă armura bătrânului Hamlet. Pentru cunoscătorii textul original, trama re-elaborată și re-inventată cu mijloacele teatrului absurdului, e cel puțin curioasă și incitantă.

În plus, voioasa montare diriguită cu mână fermă de Alexandru Cozub prilejuieşte spectatorilor reîntâlnirea cu actorii de prim rang ai scenelor din Moldova: Petru Hadârcă, Angela Ciobanu, Diana Decuseară, Dan Melnic, Ghenadie Gâlcă, Margareta Pântea, Iurie Focșa, Mihai Zubcu, Alexandru Pleșca. Expresiv şi ghiduș, ansamblul artistic melanjează uluitor magia muzicii, cinismul duios, acrobaţiile sentimentale şi rostirea plină de farmec; ca într-o oglindă strâmbă, luminile rampei revelează nebănuite caracteristici ale eroilor shakespearieni, nimic nu este ceea ce pare; Hamlet, Gertrude, Claudius, Laert sunt împinși în plan secund sau chiar complementar, în avanscenă sfârâie purcelușii de lapte, se fezandează mistrețul în putină de stejar, se coace la foc domol budincă de porumbel a la Pericle, se perpelește Limbă de vacă marinată a la Tutankhamon (gustarea preferată a Reginei). Bucătăria ajunge câmp de bătălie – ce-I drept , în sânge e doar friptura… restul e picanterie.

Publicul e poftit să se prindă cu gust în această farsă surprinzătoare.

1 noiembrie 2020, ora 18:00, Sala mare – „Dosarele Siberiei”  de Petru Hadârcă

„Ideea spectacolului o port de mult timp în minte și în suflet. Soarta românilor basarabeni persecutați, masacrați și exterminați de regimul comunist prin foamete organizată, prin deportări în masă și prin încarcerare în GULAG este o temă la care am revenit și am lucrat mai bine de zece ani, profitând de șansa de a monta mai multe spectacole-document la Teatrul Național Radiofonic de la București, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Cifrele victimelor sunt impresionante, dar ele rămân în zona statisticii. Dacă moartea unui singur prunc strivit sub genunchiul soldatului care a urcat pe cuptor în căutare de dușmani ai poporului este zguduitoare, cât cântărește suferința celor 11 899 de copii deportați numai în vara lui 1949? Cum poate fi măsurată durerea celor 14 033 de femei, cele mai multe mame cu copii, deportate și ele în același an? Spectacolul este despre această imensă suferință umană, dar și despre puterea de luptă și de rezistență în fața răului care părea fără capăt. Spectacolul este și despre cei care au încercat să lupte și să-și apere familia, să-și apere modul de viață pe care l-au avut și l-au îndrăgit până la venirea „eliberatorilor””, spune regizorul.

„Spectacolul „Dosarele Siberiei” este doar o parte din cel pe care îl mai port în sufletul și mintea mea. Este doar o parte, întrucât fiecare carte de memorii scrise la această temă oferă subiecte aparte pentru spectacole și filme. Este doar o parte, întrucât a trebuit să renunț la unele idei pe care le-aș fi vizualizat scenic, dacă m-aș fi oprit la soarta unei singure familii. Totuși, de această dată am optat în favoarea cantității materialului documentar și a textului povestit de martorii acestor evenimente: Margareta Cemârtan-Spânu, deportată în 1949 și Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la GULAG, pentru că a condus organizația de luptă împotriva puterii sovietice „Sabia Dreptății”.

Foarte puțini din cei care au trecut prin suferințele și teroarea regimului sovietic mai sunt printre noi, cei mai mulți au plecat în lumea celor drepți. Ei, probabil, nu mai au nevoie de nimic de la noi, nici măcar de amintirea noastră. De aceste amintiri avem nevoie noi și, mai ales, copiii și nepoții noștri. Avem nevoie pentru a înțelege și conștientiza că ura, violența și teroarea nu pot crea o lume bună cu oameni fericiți”, mai menționează Petru HADÂRCĂ, regizor.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: