Medicina ne uimește, un copil sănătos a fost născut de o femeie cu ajutorul unui uter transplantat de la o donatoare moartă. Transplantul a fost efectuat în 2016, în orașul brazilian Sao Paolo. Femeia care l-a primit s-a născut fără uter, scrie libertatea.ro 

Până în prezent au fost efectuate 39 de transplanturi de utere de la donatori care trăiau, inclusiv de la mame care și-au donat pântecele pentru fiicele lor. 11 copii au fost născuți în urma acestor proceduri medicale, scrie BBC.

Totuși, numărul transplanturilor de la donatoare moarte a fost mai mic, de doar 11, iar femeile care au încercat apoi să conceapă un copil nu au reușit.

În acest caz, care reprezintă o premieră, donatoarea a fost o femeie aflată la vârsta de 45 de ani, care  a murit din cauza unei comoții cerebrale.

Femeia care a primit organul avea sindromul Mayer-Rokitansky-Küster-Hauser, care afectează una din 4.500 de femei. Cu alte cuvinte, uterul și vaginul ei nu s-au dezvoltat normal, ceea ce nu o lăsa să facă copii. Din fericire, ovarele ei nu aveau probleme, ceea ce le-a permis doctorilor să extragă ovulele, apoi să le fertilizeze cu spermatozoizii soțului ei. După o sarcină normală, ea a născut un copil cu o greutate de 2.5 kilograme prin cezariană, pe 15 decembrie 2017.

Distribuie articolul: