Angela Stafii, doctor în filosofie, a realizat portretul psihologic al președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. „Are o încăpățânare pozitivă, perseverență, disciplină și mult curaj. Pe de altă parte, trece prin momente dificile din care nu reușește să iasă. Este emoțional instabilă, însă acest lucru este firească. Nu are voie, însă, să fie neclară în acțiunile sale”, a subliniat Angela Stafii în emisiunea „Puterea a patra” de la N4.

 

Maia Sandu – pozitiv este un soi de încăpățânare bună, perseverență, pot să-i zic așa. Doi este disciplina, trei este mult curaj. Asta nu putem să negăm. Pe partea cealaltă, eu aș prefera să cred că asta e un soi de naivitate în adunarea echipei sau că e un soi de atașament față de oameni, care nu ar trebui să existe în cazul liderilor. Una e ca eu să fiu atașată ca persoană față de anumiți oameni și alta să fiu atașată ca șef de stat. Aici e o confuzie, pentru să sunt foarte mulți din echipă pe care eu cred că ea nu-i poate vedea. Și asta contează enorm, mai ales în situația în care suntem noi acum ca țară. Pe minus nu știu altceva la care merită se ne uităm. Mă uit la ei ca la politicieni, nu ca la oameni per se. În rest, eu am o senzație că ea are anumite căderi, din care nu poate ieși. Este instabilă emoțional, dar asta nu este instabilitate emoțională cu care se vehiculează și cu care se manipulează. Toată lumea își face tot felul de proiecții, dar ea are voie să aibă instabilități, căderi, e normal, dar nu are voie să aibă neclaritate, a punctat Angela Stafii.

 

Distribuie articolul: