În ciuda dramei din jurul triunghiului amoros Charles-Camilla-Diana și a faptului că soția Prințului nici nu voia să audă de fosta lui iubita, cele două femei au fost surprinse împreună.

Povestea Dianei, lui Charles și Camillei este una cunoscută în întreagă lume. Fiul Elisabetei a II-a nu s-a putut căsători cu femeia pe care o dorea deoarece familia regală britanică nu o considera potrivită pentru viitorul lider al monarhiei.

Pentru că nu provenea dintr-o familie suficient de aristocrată, Camilla nu a fost considerată bună pentru a primi rolul de regina consoarta. Astfel a intrat în peisaj Lady Diana Spencer, care bifa toate cerințele și era îndrăgostită până peste cap de Charles.

Deși cu timpul cele două femei din viață Prințului au ajuns să se deteste, Diana și Camilla au fost pozate împreună când au participat la un meci de polo la Hipodromul Ludlow din Anglia, pentru a-l susține pe Charles.

Ele au fost surprinse mergând la pas, una lângă cealaltă, la evenimentul amical.  Diana, poreclită inițial „Timidă Di”, apare cu capul în jos, ferindu-se de camere, în timp ce Camilla pare să-și asume încrezătoare rolul de persoană publică.

În 1980, când a fost făcută poza, Charles și Diana nu erau logodiți. Ei petrecuseră timp împreună, dar foarte rar fuseseră singuri.

Potrivit biografilor regali, ei au avut parte de numai 12 întâlniri înainte că Charles să-i ceară mâna Dianei. Când s-au întâlnit pentru prima dată, Prințul avea 31 de ani, iar ea 18. Cuplul și-a anunțat logodna în februarie 1981, înainte de nunta regală din iulie 1981.

Potrivit unui biograf regal, după ce a înțeles legătura dintre Charles și fosta lui iubită, Prințesa Inimilor a poreclit-o pe Camilla „Rottweiler ”- pentru că arată „ca un câine și pentru că, odată ce și-a înfipt colții în ceva, nu îi mai dă drumul”.

Sursa

Distribuie articolul: