În Kutuzivka, o localitate de lângă Harkov, mai sunt doar 50 de locuitori în urma invaziei ruse. Timofi Seidov este singurul copil rămas. Chiar și după ce localitatea a fost eliberată de ucraineni, oamenii nu mai au case în care să locuiască, așa că stau în subsoluri.

Timofi are opt ani și cea mai mare parte din timp și-o petrece la o măsuță slab iluminată, într-un colț al subsolului de 200 de metri pătrați pe care îl împarte cu alte 23 de persoane, printre care mama, mătușa și bunica lui, scrie The Guardian.

Cu toții stau în subsolul aflat sub ruinele unei grădinițe și ale unui centru medical cu două etaje din Kutuzivka încă de la începutul invaziei. Subteranul e plin de vechituri, saltele, scaune, borcane cu murături, pungi la plastic cu haine.

Copilul desenează, iar în desenele lui cel mai des apar tancuri și monștri dintr-un video pe care l-a văzut pe Youtube înainte de război. Câteodată desenează scene mai vesele, cu soare, case și curcubeie. Lângă el, băiețelul are o figurină Spiderman, câteva cărți de joc și câteva creioane. Din 30 aprilie, Timofi nu a mai văzut niciun copil.

Luptele din jurul localității Kutuzivka au fost dure. Mai aproape de Rusia decât orice alt oraș mare ucrainean, Harkov a fost o țintă cheie pentru Vladimir Putin, iar acest teritoriu era considerat strategic. Înainte de război, în Kutuzivka erau 1.500 de oameni. Astăzi, acolo au rămas mai puțin de 50.

Rușii au ocupat satul în 18 martie, iar două săptămâni mai târziu au fost forțați să se retragă. În urma lor au rămas veste de protecție, căști, pansamente, farfurii – unele cu mâncare. Totul arată graba cu care au fost împinși înapoi din zonă de forțele ucrainene.

Oamenii rămași în subsoluri se tem însă că rușii s-ar putea întoarce la fel de repede cum au fugit. Încă mai aud în urechi zgomotele bombardamentelor, pe care le simt încă puternice și aproape.

Mama lui Timofi, Rita, spune că nu se gândește niciodată la ziua de mâine. “Mă gândesc doar să supraviețuiesc”, afirmă ea.

Înainte de război picta, dar din 24 februarie nu a mai făcut asta.

Vreau să uit, să nu mă mai gândesc niciodată la asta, la război. Oricum nu am materialele aici, dar nu vreau să pictez despre asta. Timofi este calm acum, dar în timpul luptelor era îngrozit”.

Subsolul are patru camere fără uși. Pe fiecare dintre ele este un calendar, cu zilele lunii trecute tăiate.

„Este important să ne amintim de cât timp suntem aici jos și să știm că nu va dura pentru totdeauna”, spun oamenii.

Unii analiști occidentali sugerează că bătălia pentru Harkov s-a încheiat. În Kutuzivka oamenii își amintesc momentul în care au aflat că soldații ucraineni au eliberat zona. Prima care i-a văzut a fost Alla, bucătăreasa. S-a întors rapid în subsol să le dea și celorlalți vestea:

„Am auzit niște tancuri trecând, am văzut soldați ucraineni”, a strigat ea. “Mi-au făcut semn să cobor. Am strigat: glorie Ucraina.”, a continuat femeia.

Distribuie articolul: