Jurnalistă. Prea puțin spus. Jurnalistă profesionistă. Datorită creației sale, portalul despre viața urbană Locals.md, aflăm că pe lângă domeniul politicii, mai avem o mulțime de noutăți și lucruri interesante în Chișinău. „Glazkina este pseudonimul care mi-a rămas din viața anterioară, când eram prezentatoare la radio și îl folosesc până acum”, susține jurnalista Anya Glazkina, în cadrul Fuckup Nights Chișinău. Aceasta a povestit epopeea realizării primului street-art de la noi din Chișinău, în 2014.

„Totul se întâmpla în 2014, atunci când am decis să dăm viață unei inițiative frumoase și ea consta în a dezvolta street art-ul din Moldova, prin decorarea unui perete din centrul capitalei. În acea perioadă acest gen de artă era absolut nou pentru mediul nostru, ceva inovativ și creativ. Am vorbit despre asta cu unul dintre cei mai importanți parteneri, care a acceptat să ne susțin această inițiativă. Ne-am propus să găsim acel perete din inima capitalei, să ajungem la un consens cu primarul și să identificăm pictorii,care se vor ocupa de aplicarea în practică a ideei noastre, în fond, lucruri de rutină.

Am început realizarea planului nostru, prin a stabili o întâlnire cu primarul, în care să îi cerem părerea și acordul, în paralel, fiind preocupați de identificarea unui perete chiar în centrul orașului, care va servi drept suport de creativitate. Astfel, am găsit trei pereți care se încadrau perfect în cerințele noastre, erau de dimensiuni mari și amplasați chiar în centru orașului. Mergem la întâlnirea cu primarul. Îi relatăm ideea noastră, la care acesta s-a arătat interesat de inițiativă și a dat acordul de colaborare. El trebuia să semneze niște foi, să le ștampileze, lucruri pe care le-a și făcut. În rezultat, noi avem foaia semnată de primar, suntem mulțumiți, acesta ne spune să alegem pereții și să îi arătăm rezultatul final.

După ce am ales și i-am arătat, el ne spune că „iată acest perete aparține orașului, celălalt-teatrului și cel de-al treilea, la fel, aparține orașului”. Că aparținea teatrului însemna că noi trebuia să plecăm să ducem tratative cu directorul teatrului, acest lucru nu este în împuternicirea primarului orașului. Lucru pe care în scurt timp și-a găsit realizarea. Noi știm oameni, care știu oamenii, care lucrează cu oamenii din teatru și îl cunosc pe directorul teatrului. Așa cum se face la noi atunci când ai o chestiune de rezolvat.

Căutăm pictori. Fără vreo mustrare de conștiință, naivă, rebelă, mă adresez și îi invit pe faimoși pictori din Brazilia,să ne picteze peretele mult așteptat. Aceștia mi-au zis „Fetițo, pictorii costă bani, spre exemplu, lucrul nostru valorează 10.000 de dolari”, la care eu surprinsă le zic „O, foarte bine, revin cu un mesaj mai târziu”, în paralel căutând alte variante. În continuare îi scriu unui renumit pictor din SUA care a avut colaborări cu Nike – el îmi zice că valoare muncii lui este de 50.000 de dolari. Ștergem din listă și mergem mai departe. I-am găsit pe niște tineri artiști din Polonia, care s-au arătat curioși de propunerea noastră, ei au acceptat să vină în Chișinău să ne realizeze lucrul, doar că noi ne luăm angajamentul de a-i asigura cu utilajul necesar, vopseaua și tehnica pentru a se urca pe perete. Încă un punct realizat.

Ne ducem noi la întâlnire cu directorul teatrului, află că directorul e în concediu, suntem nevoiți să așteptăm până în luna august. Se reîntoarce directorul din concediul bine meritat, ne ascultă ideea și ne spune „Înțelegeți, eu sunt doar directorul teatrului, noi avem un specialist care se ocupă de decorațiunile și de tot ce ține de aspectul exterior. Iată la el vă adresați și doar el vă va spune dacă poate această lucrare să fie pe peretele teatrului”.

Mergem noi la acest specialist, prima întrebare pe care mi-o pune este „De ce polonezii? La noi nu sunt pictori talentați care să realizeze această lucrare?” Misiunea noastră era să îl convingem că polonezii sunt mai buni ca moldovenii. În cele din urmă, am ajuns la un compromis, îi zic că acesta este primul perete, și să fie el pictat de polonezi, iar următoarele proiecte vor fi realizate de cei de la noi.

Mergem la întâlnirea finală cu directorul teatrului, cu scrisoare de la primar, cu acordul de la specialistul din teatru și de la catedra teatrală. Directorul parcă prima dată ne vedea. Complet alt om. Ne roagă ne îi reamintim despre inițiativa noastră, iar următoarea întrebare suna astfel: „Spuneți-mi, dar eu ce am de la asta?”. Noi rămânem înmărmuriți. Încercăm să aducem argumente noastre, directorul aduce argumentele lui, se eschivează, cică desenul nu corespunde cu concepția teatrului, ce vor spune autoritățile despre el, ei nici măcar nu au un așa spectacol și nici schița nu este una prea reușită. În final, am rămas cu semnătura primarului, cu cea a specialistului de decor și a catedrei, ca directorul teatrului să fie acel ce a determinat eșecul nostru.

Această istorisire este despre cum o semnătură distruge o inițiativă, iar toate străduințele noastre nu și-au găsit într-un final realizarea. În ciuda acestui eșec, inițiativa noastră, trei ani mai târziu, și-a cunoscut împlinirea cu suportul și ajutorul altor oameni, mult mai receptivi.”

Autor: Daniela Pascari

Sursa FOTO: Fuckup Night Chișinău

Distribuie articolul: