Fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, unul dintre consilierii acestuia, nu sunt urmăriți penal în dosarul supranumit „kuliok”, dar vor fi învinuiți. Precizările au fost făcute de șefa interimară a Procuraturii Anticorupție (PA), Elena Cazacov, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

„La moment, persoanelor respective nu le este înaintată învinuirea, deoarece aceștia nu se află pe teritoriul RM. Chiar și în cazul în care vor fi înaintate învinuirile, urmează a fi expediate prin comisie rogatorie în vederea înaintării învinuirii în statele în care se află, în cazul în care noi vom cunoaște unde ei se află”, a declarat Elena Cazacov.

Dar, potrivit șefei PA, Plahotnciu și Iaralov vor fi urmăriți penal.

Amintim că în 2020, deputatul Iurie Reniță a ieșit într-o conferință de presă la care a făcut public un video de la întâlnire dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov.

Atunci, Reniță a declarat că în sacoșă ar fi fost bani și a cerut Procuraturii Generale să investigheze cazul. Ulterior, Procuratura Anticorupție a venit cu o reacție și l-a îndemnat pe Reniță să facă un denunț oficial cu privire la probele pe care le-ar deține. Mai mult, acuzatorii spuneau atunci că nu se pot autosesiza doar în baza imaginilor și puneau la îndoială veridicitatea lor.

Deși fostul parlamentar, Iurie Reniță, a depus un denunț, adjunctul Procuraturii Anticorupție din acea perioadă, Vasile Levițkii, a emis o ordonanță de neîncepere a urmării penale, document care a fost contestat în instanța de judecată.

În tot acest timp, presa l-a întrebat de mai multe ori pe fostul președinte, Igor Dodon, ce era în acea pungă, dar acesta a evitat să spună, precizând că totul a fost o înscenare. În noiembrie 2020, invitat în cadrul unei emisiuni la TV8, Igor Dodon a declarat că nu știa ce era în celebra pungă.

„Eu nu am luat și nici nu știu. De unde pot să știu? Asta filma Plahotniuc, în încercarea de a-l șantaja pe Dodon. Nu i-a reușit. Dodon l-a detronat pe Plahotniuc.”

În schimb, Procurorul General de atunci, Alexandr Stoianoglo, în prezent suspendat din funcție, se arăta convins că în pungă erau bani. Într-un interviu oferit în septembrie anul trecut, Stoianoglo spunea că procurorii nu pot proba acest lucru, iar dosarul ar trebui să se bazeze pe mărturiile participanților la acel episod.

„Sunt convins că acolo erau bani, dar una este ce cred eu și cu totul alta este ce dovezi avem noi. Nu putem să înaintăm învinuiri, reieșind din convingerile mele. Trebuie să le înaintăm învinuiri oamenilor, reieșind din dovezile pe care le avem pe dosar, dar noi, aici, avem probleme.”

Distribuie articolul: