Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a transmis un nou mesaj din arest, cu puțin timp înainte de extrădarea sa în Republica Moldova. În scrisoarea difuzată prin avocați, acesta îi îndeamnă pe cetățeni să „oprească guvernarea incompetentă” și să reflecteze asupra realizărilor perioadei 2016–2019, pe care o descrie drept una de „bunăstare și ordine”.

„Moldovenii trebuie să aleagă dacă vor să trăiască la fel ca în ultimii patru ani sau să trăiască liber și în bunăstare. Guvernarea PAS a pierdut la toate capitolele în fața guvernării PDM”, a scris Plahotniuc.

El a invocat reformele și programele sociale derulate pe timpul democraților, cum ar fi „Prima Casă”, „Un doctor pentru tine”, „Drumuri bune” sau reducerea tarifelor la energie. Totodată, a acuzat actuala guvernare de „cenzură, represalii și dictatură”.

„Schimbarea e aproape. Mult mai aproape decât credeți”, a adăugat oligarhul, aflat în prezent în custodia autorităților elene, în așteptarea deciziei privind extrădarea sa la Chișinău.

Distribuie articolul: