Peste 2.500 de locuitori ai oraşului Mariupol, oraș port de la Marea Neagră, au fost ucişi de la declanşarea invaziei militare ruse în Ucraina, pe 24 februarie, a anunţat Oleksii Arestovici, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu televizat luni, potrivit Reuters.


El a citat informaţii ale primăriei din Mariupol şi a acuzat forţele ruse că au împiedicat duminică accesul ajutoarelor umanitare în oraş. Trupele ruse afirmă însă în continuare că nu ţintesc în civili.

Clădirea, situată în cartierul Obolon şi având opt etaje, a fost lovită în zori ”de un tir de artilerie”, cauzând un incendiu care a fost ulterior stins de pompieri.


Iniţial, serviciile de urgenţă ucrainene anunţaseră că s-au înregistrat două decese, dar bilanţul a fost ulterior revizuit în scădere. Trei dintre cei răniţi au fost spitalizaţi.

Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a declarat că pentru luni, 14 martie, au fost convenite zece ”coridoare umanitare”, inclusiv dinspre oraşe situate în apropiere de Kiev şi dinspre regiunea estică Lugansk.

”Vom încerca, încă o dată, să deblocăm deplasarea convoiului umanitar ce transportă alimente şi medicamente către Mariupol dinspre Berdiansk (sud-estul Ucrainei’)’, a spus Vereşciuk într-un mesaj video.


Pe de altă parte, şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a solicitat luni Occidentului să furnizeze arme Ucrainei şi să impună sancţiuni suplimentare Rusiei pentru a contribui la împiedicarea atragerii altor ţări în războiul declanşat de preşedintele rus Vladimir Putin.

”Celor din străinătate speriaţi de atragerea în Al Treilea Război Mondial: furnizaţi-ne toate armele necesare! Aplicaţi mai multe sancţiuni Rusiei şi izolaţi-o total! Ajutaţi Ucraina să forţeze eşecul lui Putin şi veţi evita un război mai mare!”, a scris Kuleba pe Twitter.

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

 

Distribuie articolul: