Parlamentul ucrainean a votat joi o rezoluţie care califică drept „genocid” acţiunile armatei ruse în Ucraina, potrivit contului pe Telegram al legislativului de la Kiev.

Acţiunile Rusiei vizează distrugerea într-un mod sistematic şi coerent a poporul ucrainean, privarea sa de dreptul la autodeterminare şi la o dezvoltare independent”, subliniază textul votat de o majoritate de 363 de deputaţi.

Acţiunile comise de forţele armate ale Federaţiei Ruse reprezintă nu doar crimă de agresiune, ci urmăresc distrugerea într-un mod sistematic şi consecvent a poporului ucrainean, a identităţii sale şi privarea sa de dreptul la autodeterminare şi la o dezvoltare independentă. Aceasta necesită recunoaşterea imediată a acţiunilor comise de forţele armate ale Federaţiei Ruse în ultima fază a agresiunii armate ruse împotriva Ucrainei, care a început la 24 februarie 2022, ca genocid al poporului ucrainean”, se arată în nota explicativă la rezoluţie, citată de Interfax-Ukraina.

Biden l-a acuzat pe Putin de „genocid”, Macron şi Scholz încă evită folosirea acestui cuvânt

Rezoluţia prevede de asemenea ca Rada Supremă de la Kiev să solicite ONU, Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Parlamentului European, Adunării Parlamentare OSCE, Adunării Parlamentare a NATO, guvernele şi parlamentele statelor străine să recunoască acţiunile armatei ruse în Ucraina ca genocid al poporului ucrainean, potrivit digi24.ro.

Preşedintele american Joe Biden şi alţi lideri străini l-au acuzat pe Vladimir Putin de comiterea unui „genocid” în Ucraina, poziţie salutată de Kiev, dar care, pentru unii jurişti, ţine mai mult de retorica politică decât de faptele juridic stabilite.

„Cuvântul genocid are o definiţie legală precisă, dar este folosit pe larg de responsabili politici şi activişti din cauza capacităţii sale de a inflama şi excita” opinia publică, apreciase recent pentru AFP William Schabas, profesor de drept internaţional la Universitatea Middlesex din Londra.

Emmanuel Macron şi-a explicat joi decizia de a nu utiliza cuvântul „genocid”, prin faptul că o „escaladare verbală” nu ar ajuta Ucraina şi ar putea antrena Occidentul în război. Cancelarul german Olaf Scholz a refuzat, la rândul său, să utilizeze cuvântul „genocid”, limitându-se să vorbească despre “crime de război” în Ucraina.

Distribuie articolul: