Familiile cu copii pot depune electronic cererea pentru mai multe tipuri de indemnizații. Casa Naţională de Asigurări Sociale anunță că serviciul în format electronic „e-Cerere Indemnizaţii Familiilor cu Copii” a fost completat cu opţiunea indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani şi două luni, anunță AGORA.md.

Astfel, părinții pot solicita electronic indemnizaţia unică la naşterea copilului, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului – până la împlinirea vârstei de trei ani şi până la împlinirea vârstei de doi ani şi două luni, indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani (pentru persoanele neasigurate), indemnizaţia paternală, indemnizaţia lunară de suport pentru creşterea până la vârsta de trei ani a copiilor gemeni sau a mai mulţi copii născuţi dintr-o singură sarcină.

Datele personale ale părintelui şi copilului se confirmă în baza informaţiei din Registrul de stat al populaţiei. Astfel cererea electronică se acceptă numai în cazul în care aceștia sunt înregistraţi în Registrul de stat al populaţiei.

Foto: Pexels.com

Distribuie articolul: