Papa Francisc,  într-un interviu acordat pentru agenția  The Associated Press,  a declarat că legile care incriminează homosexualitatea sunt nedrepte și că a fi homosexual nu este o crimă.

Papa Francisc și-a clarificat comentariile recente despre homosexualitate și păcat, spunând că s-a referit doar la învățătura morală oficială a catolicilor care învață că orice act sexual în afara căsătoriei este un păcat. Iar într-o notă de vineri, Francisc a reamintit că până și această învățătură în alb și negru este supusă unor circumstanțe care ar putea elimina păcatul cu totul.

De asemenea, Papa Francisc a accentuat că trebuie să se facă distincția dintre crimă și păcat.

„Bine, dar mai întâi haideți să distingem între un păcat și o crimă. Este, de asemenea, un păcat lipsa de caritate unii față de alții”.

Comentariile sale prin care a cerut dezincriminarea homosexualității au fost salutate de apărătorii LGBTQ ca fiind o piatră de hotar care ar ajuta la încetarea hărțuirii și violenței împotriva persoanelor LGBTQ. Dar referirea sa la păcat a ridicat întrebări dacă el credea că simplul fapt de a fi homosexual este în sine un păcat.

Astfel, Papa Francisc a accentuat că: „Când am spus că este un păcat, m-am referit pur și simplu la învățătura morală catolică, care spune că orice act sexual în afara căsătoriei este un păcat”.

Acesta a recunoscut că ar fi putut fi mai clar în interviul acordat publicației Associated Press. Dar a spus că a folosit un limbaj natural și conversațional în interviu, care nu a cerut definiții precise.

„Ar fi trebuit să spun: Este un păcat, la fel ca orice act sexual în afara căsătoriei. Asta înseamnă să vorbești despre materia păcatului, dar știm bine că morala catolică nu ia în considerare doar materia, ci evaluează și libertatea și intenția; și asta, pentru orice fel de păcat”.

Aproximativ 67 de țări sau jurisdicții din întreaga lume incriminează activitatea sexuală consensuală între persoane de același sex, dintre care 11 pot impune sau impun pedeapsa cu moartea, potrivit The Human Dignity Trust, care lucrează pentru a pune capăt unor astfel de legi. Experții spun că, chiar și acolo unde legile nu sunt aplicate, ele contribuie la hărțuirea, stigmatizarea și violența împotriva persoanelor LGBTQ.

Învățătura catolică interzice căsătoriile gay, susținând că sacramentul căsătoriei este o legătură pe viață între un bărbat și o femeie. Relațiile sexuale în afara sunt considerate un păcat, interzicând în același timp contracepția artificială.

Papa Francisc  are o abordare mai milostivă în aplicarea doctrinei bisericii, pentru a ajuta oamenii mai degrabă decât a-i judeca.

 

Distribuie articolul: