Dacă îți dorești ca stilul tău din vara aceasta să aibă puțin din aerul anilor ’70, în același timp, cu accente moderne, este ocazia perfectă să îți achiziționezi o pereche de pantaloni evazați sau să scotocești prin garderoba rudelor tale. Atunci când vine vorba de piese vintage, atunci cele autentice sunt cele mai bune, nu doar pentru că prezintă o poveste, ci și vin exact din timpurile în care aceste trend-uri au fost un adevărat hit.

Îți dorești să îi porți la o petrecere? Gigi Hadid a adoptat o ținută extrem de interesantă, formată dintr-o pereche de pantaloni evazați și o geacă asortată, totul într-un roz metalic, pentru a oferi acel aer glam și a purta totuși un set, un alt trend ce a făcut vedetele să se îndrăgostească imediat.

Deși până acum erau evitați de majoritatea sau uitați pe undeva prin garderobă, pantalonii evazați flatează orice tip de siluetă și pot fi integrați în orice stil, oferind iluzia de picioare mult mai lungi, poate de aici și obsesia modelelor cu aceste piese. Bella și Gigi Hadid oscilează între piesele vintage, obținând look-uri extrem de interesante. Când Gigi merge spre perioada disco, Bella se îndreaptă spre anii 2000, cu crop top-uri ce lasă abdomenul la vedere și o pereche de jeans evazați cu talie înaltă.

Bineînțeles, aceștia se potrivesc și la un stil boho chic, adoptat de vedete atunci când vine vorba de participarea la un festival renumit, cum ar fi Coachella. Deși aceștia pot fi integrați într-o ținută simplă, cu un tricou alb, dar și în una elegantă, cu o bluză cu umeri supradimensionați sau mâneci bufante, Victoria Beckham merge și mai departe, purtând pantalonii evazați în ținutele ei clasice de zi cu zi. De reținut: dacă dorești un astfel de look, optează pentru unii mai lungi, pentru a ascunde pantofii cu toc.

Vezi mai jos mai multe ținute de vară cu pantaloni evazați. 

Foto: Instagram.com 

Sursa: verdict.ro

Distribuie articolul: