Modelul și actrița canadiano-americană Pamela Anderson s-a căsătorit pentru a cincea oară. Noul ei soț este Jon Peters, producător de film de la Hollywood. Anteriot  vedeta ar mai fi avut o relație cu acesta, 30 de ani în urmă.

La 20 ianuarie, actrița în vârstă de 52 de ani și producătorul Jon Peters în vârstă de 74 de ani și-au unit destinele. Probabil și-au dorit intimitate, pentru că ceremonia de căsătorie a fost una discretă, prezenți fiind doar cei 2 fii ai Pamelei, fosta soție a lui Peters și fiicele lor.

„Suntem foarte fericiți. Familiile noastre sunt foarte fericite şi asta este tot ce contează”, a declarat Pamela Anderson.


Cei 2 sau cunoscut acum 3 decenii la o petrecere organizată la conacul Playboy din Los Angeles și chiar au alcătuit un cuplu, însă nu pe mult timp. Producătorul a recunoscut că și-a dorit asta încă de când a cunoscut-o pe Pamela.

„Pamela niciodată nu și-a demonstrat potențialul în întregime. La prima vedere nu o poți descoperi cu adevărat. Eu am văzut ceva mai mult în ea, de altfel nu aș fi îndrăgit-o. Timp de 30 de ani am avut din ce alege, însă eu am avut nevoie doar de Pamela. Femeia asta mă înnebunește, mă inspiră. Eu o protejez și o tratez așa cum merită ea”, a spus producătorul pentru The Hollywood Reporter.

Proaspătul căsătorit își amintește cu fiori  momentul în care a văzut-o prima dată pe Pamela. A prezis că va deveni vedetă, pentru că nu era doar frumoasă, dar și tare isteață.

Actrița s-a făcut cunoscută datorită serialului „Salvamarii”, iar cariera ei a urmat o curbă ascendentă după ce a fost desemnată playmate-ul lunii februarie 1990 de editorii revistei Playboy. De altfel, Pamela Anderson este modelul care a avut cele mai multe apariții pe coperta celebrei reviste americane pentru adulți.

Pamela Anderson a fost căsătorită între anii 1995 și 1998 cu rockerul Tommy Lee, cu care are doi fii, cu cântărețul Kid Rock din 2006 până în 2007 și de două ori cu jucătorul de poker Rick Salomon. Și Jon Peters a fost căsătorit de 4 ori.

 

Distribuie articolul: