Într-un articol publicat de un cunoscut psihiatru suedez, specializat în problemele psihice ale copiilor, atrage atenția că părinții permisivi dau naștere unei generații de monștri, punând în discuție stilul tot mai liber al adulților de a-și crește copiii.

Psihiatrul David Eberhard, tatăl a 6 copii, spune că stilul permisiv de a fi părinte creează o generație de tineri adulți fără empatie socială, fără norme și limite, care, după o copilărie de răsfăț, sfârșesc prin a fi dezamăgiți în viață: „A-i spune NU unui copil nu este același lucru cu a-l bate. Copilul trebuie să știe ce înseamnă limitele, trebuie să știe ce înseamnă refuzul și opoziția.”

Eberhard afirmă: „Trăim în epoca copiilor desfrânați și needucați, iar părinții preferă să nu intervină în proces.

Atunci când cineva încearcă să șe îndeplinească funcția de părinte sau îi critică copiii pentru o conduită inadecvată sau necorespunzătoare mediului sau ocaziei, aceștia devin extrem de frustrați. Anterior, societatea noastră a fost o socientate a adulților.

Au existat aceleași valori în ceea ce privește problemele de educație. În cazul în care copilul a avut un comportament necuviincios, oricine putea să se apropie și să-i facă observație cu spusele „Nu e frumos cum te porți, termină”.

O astfel de coerență nu mai există astăzi. Noi, adulții, nu suntem acum responsabili unul pentru celălalt, dar numai pentru copiii noștri.”

În cartea sa „Copiii la putere”, psihiatrul suedez scrie despre educația liberală ca o metodă care renunță la constrângeri și pedepse și susține că vinovați sunt părinții care nu se comportă ca adulți responsabili.

Aceștia consideră că trebuie să devină cei mai buni prieteni ai copiilor: coboară la nivelul lor și nu îndrăznesc să îi contrazică și să stabilească anumite limite. Părinții nu mai decid nimic și doresc să fie la fel de cool și rebeli ca și odrasla lor. Acum societatea noastră e compusă în întregime din adolescenți.

Psihiatrul susține că, probabil, acest lucru se întâmplă din dorința de a evita conflictele: „Mulți părinți nu vor să recunoască, că se ciocnesc cu multe probleme în educația copiilor. Ei susțin mereu că totul este bine! Cu toate acestea, conștiința lor îi chinuie, deoarece știu că multe lucruri nu le fac corect. Seara, după o zi obositoare de muncă, ei pregătesc bucatele care le plac copiilor, pentru că nu vor să se certe cu ei. Permit copilului să mănânce în fața televizorului, permit jocurile electronice mai mult decât ar trebui, numai pentru ca în casă să fie liniște.

Acești părinți își petrec vacanțele, acolo unde vor copiii, deși fără ei niciodată nu ar alege această destinație. Nu spun că este greșit. Vreau să spun doar că viața părinților nu trebuie să se învârtă în jurul copilului. Nu există dovezi științifice, care ar demonstra faptul că această atitudine a părinților ar avea un efect pozitiv asupra copilului.”

Se pare că acest stil de a-ți lăsa copilul să fie șeful a eșuat: ca dovezi, el arată către prăbușirea disciplinei în școli și a calității procesului educațional, dar și spre creșterea îngrijorătoare a tentativelor de suicid în rândul adolescenților.

Eberhard avertizează însă că problemele sociale sunt în creștere în școlile din Suedia, unde elevii refuză în mod obișnuit să urmeze instrucțiunile profesorilor, iar problemele continuă în ceea ce el numește o viață de adult neîmplinită. Potrivit acestuia, „așteptările lor (copiilor) sunt prea mari și viața e prea dură pentru ei. O vedem în tulburările de anxietate și de automutilare, care au crescut în mod dramatic.”

Pentru a elimina posibilitatea atacurilor la persoană din partea celor care ar putea interpreta exagerat poziția sa, Eberhard afirmă următoarele:

„Eu cred că familia ar trebui să fie o instituție democratică în totalitate. Relația dintre adulți și copii este întotdeauna asimetrică. Este o relație dintre un profesor și un elev. Unul învață, celălalt ascultă. Părinții pot evalua situația mai bine, deoarece au mai multă experiență și cunoștințe, de aceea trebuie să stabilească regulile. Unii din cititorii mei au impresia eu îmi doresc să întorc educația militară și pedeapsa corporală.

Dar eu niciodată nu am spus asta. Și niciodată nu mi-am lovit copiii. Sunt sigur, că copii trebuie educați astfel încât să corespundă valorilor și normelor societății în care trăiesc. Părinții din Occident, acum se tem de toate și se gândesc că și cea mai mică critică poate trauma copiii. Părinții nu mai consideră că este necesar să-i spună fiicei sale să nu mănânce prea multă ciocolată în perioada de pubertate, pentru că se va îngrășa. Și asta numai pentru că se tem ca fata va ajunge în altă extremă și se va îmbolnăvi de anorexie.

.Dar eu vă asigur că putem cere unele lucruri de la copiii noștri, ei vor rezista. Nu tratați copii ca pe niște păpuși de porțelan. Pentru a crește niște personalități puternice, trebuie să învățăm copii de la vârstă fragedă să facă față problemelor.”

În concluzia articolului se menționează că dictatura și frica nu sunt metode de luat în calcul, mai mult decât atât, astfel de practici nu aduc decât rău în viața unui copil și în relația părinte-copil. Contează echilibrul în ceea ce constă educația unui copil, unele acțiuni ale sale nu trebuie trecute cu vederea sau incluse în ceea ce unii numesc normalitate. Sfatul pentru părinți ar fi să acorde atenție copilului, dragoste și afecțiune, dar să nu uite cine este adultul și că rolul părintelui este de a menține situația în casă sub control.

Distribuie articolul: