Elena Răileanu e născută în anul 1984. Este originară din orașul Ungheni, predă la Colegiul de Medicină și am întrebat-o ce își amintește despre evenimentele de eliberare națională și cum a fost pentru ea să învețe în acele perioade.

Daniela Gorincioi: Ce îți amintești tu evenimentele de eliberare națională?

Elena Răileanu: Sigur că evenimentele de eliberare națională nu am cum să le uit, deși eram copil (cinci ani). Totuși îmi amintesc vag imaginile de la TV cu Marea Adunare Națională, unde răsunau melodiile patriotice ale regretatilor Doina și Ion Aldea Teodorovici. Aș zice că data de 27 august 1991 a fost o zi importantă pentru destinul unui pământ trecut prin ororile regimului sovietic și pornit într-o eternă căutare a identității. A fost ziua când a apărut un stat independent pe noua hartă a Europei. Apropo, sunt copilul care s-a trezit dimineața cu imnuri diferite de altfel ca toți ceilalți din generația mea: Союз нерушимый, Deșteaptă-te române și în sfârșit Limba noastra cea română care a fost într-adevăr română la data de 31 august 1989. Îmi amintesc bine cum cânta Doina:
Bine-ai venit scris latin
Într-o vale dulce amară
N-ai venit ca un străin
Ai venit la tine în țară.
Chiar si acum, ascultând melodiile lor, retrăim acele momente decisive din istoria țării noastre.

DG: Cât de important a fost pentru tine să înveți și să scrii în limba română într-o țară liberă, în comparație cu alți elevi care în perioada sovietică au învățat în așa-zisa limbă moldovenească?

ER: Eu am mers la școală cu Albinuța în ghiozdan. Practic, aveam în față alfabetul latin, scrisul latin. La moment acela, noi, fiind în clasele mici, nu conștientizam importanța scrisului în română și a alfabetului românesc. În timp, elevi fiind, studiindu-l pe Eminescu, Rebreanu, Sadoveanu, Petrescu, Preda, Vieru Matcovschi, am conștientizat care e importanța limbii române. Practic, am înțeles că noi, ca popor, nu că am fi descoperit noi orizonturi, dar noi am revenit la ceea ce am fost înainte de anul 1941.

E important pentru noi că am învățat a scrie, a citi și a simți românește. Spre deosebire de generațiile din fostul spațiu sovietic, am simțit ca existăm ca popor, ca națiune. Este un fapt incontestabil că elementul principal de constituire a unui stat şi a culturii unui popor este limba lui.

DG: În anii ’90, societatea noastră s-a adaptat la standarde și cerințe noi din mers. Inclusiv, noi, elevii, am învățat din manuale școlare editate, poate, și în grabă. Cum a fost pentru tine procesul de învățământ?

ER: Nu pot să zic ca ar fi fost editate în grabă. În manualele de limbă română am găsit practic tot ce ține de fonetică, lexic, gramatică, iar la literatura româna am studiat chiar intens romanele marilor prozatori români. Chiar și la biblioteca școlii se găseau romane, deși într-un număr mic. Procesul de învățământ aș zice că a fost unul de calitate, datorită și profesorilor de limba româna, cu bune aptitudini de predare. Întotdeauna mi-a plăcut să citesc, chiar și vara în vacanță. Profesoara ne dădea lista romanelor pe care le vom studia în urmatorul an, iar cine era mai hărnicuț, mai dornic și curios îndeplinea misiunea încă din vacanță.

DG: În anii ’90 bibliotecile sătești erau pline cu cărți în grafie chirilică, literatura română în grafie latină – mai deloc. Cum au fost bibliotecile din orașul Ungheni? Cum găseai informații adăugătoare pentru școală?

ER: Într-adevăr, bibliotecile sătești erau pline cu cărți în grafie chirilică. Zic aceasta pentru că am văzut cu ochii mei în biblioteca din satul bunicilor, Rădenii-Vechi. Făcând o paranteză, la vârsta de 11 ani, deja știam alfabetul chirilic și înțelegeam limba rusă, probabil pentru că am trăit în mediul în care se vorbea rusă. Plus la asta, mai erau cărți, și copil fiind, am asimilat mai repede.

Chiar și acum îmi amintesc că am găsit două cărți cu grafie chirilică, Ultimul paradis și S-a călit oțelul și mi-au plăcut. Cred că e un mare atu să cunoști și alfabetul chirilic. Cât despre cărțile în grafie latină, îmi amintesc că bunica îmi procurase de la libraria din sat, sau poate de la poștă, o carte de poezii: „Învăț să zbor”. Totuși, exista și în sate o urmă de latinism. Cât despre bibliotecile din orasul Ungheni, aveau de toate și găseam informație, doar că trebuia să fii primul care ia cartea, pentru că erau exemplare puține.

DG: Evident că țara noastră a evoluat în comparație cu acei ani. Cum vezi acum sistemul de învățământ, mai ales că ești profesoară de engleză și ai un copil?

ER: Într-adevăr, sistemul educațional a evoluat cu mult. Un simplu exemplu, ar fi predarea centrată pe elev, care la sigur diferă de cea tradițională. Elevii își dovedesc responsabilitate mai mare devenind căutători activi de cunoaștere. Ei nu se mai bazează pe profesorul care să le deschidă mintea și să le-o umple cu cunoștinte în timp ce stau pasivi în sala de clasă. Sigur că învățământul a evoluat mult, dacă e sa accentuăm împortanța mediului unde se desfășoara lecția. Nu mai e doar creta și tabla, cartea și caietul. Auditoriile sunt dotate cu calculatoare, table interactive, proiectoare. Dacă e să vorbim despre instituția unde activez, elevii au condiții de învățare excelente atât pentru disciplinile generale, cât și pentru cele de specialitate.
Tehnicile, metodele de predare total diferite, chiar și aceeași temă de acasă se bazează pe diferite proiecte care pot fi elaborate individual, dar și în grup. Singurul lucru regretabil este că elevii uită cum e să răsfoiești o carte și să simți mirosul paginilor noi sau poate învechite de timp, dar aceasta este epoca tehnologiilor și, de fapt, nouă profesorilor ne este interesant să pregătim o lecție utilizând tehnologia modernă. La o lecție de limba engleză de exemplu, elevilor, sigur, le este cu mult mai interesant să călătoreasca prin Londra, Liverpool sau Cambridge privind un video. Chiar și aceeași gramatică este interesantă când elevii utilizează fișele electronice pentru verificarea cunoștințelor. Elevul obține scorul și are posibitatea printr-un singur click să vadă răspunsul corect pentru greșelile ce le-a făcut și împreună cu profesorul să analizeze, să înțeleagă ce nu a făcut corect.
Deci, învățământul a evoluat. Chiar dacă noi, generația anilor ’80 suntem cu cartea în mână, trebuie să recunoaștem că evoluția învățământului, a procesului de predare-învățare este într-adevăr una benefică.

Distribuie articolul: