Autoritățile ucrainene spun că politicianul pro-rus Viktor Medvedciuk, arestat marți noapte, plănuia să fugă din Ucraina în Transnistria în momentul în care a fost capturat.

Conform SBU, serviciul de informații ucrainean, Medvedciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin, a fost arestat marți după o operațiune specială a forțelor ucrainene. Șeful SBU spune că Medvedciuk intenționa să se întâlnească cu agenți ai FSB în Transnistria, înainte să fie escortat la Moscova, potrivit digi24.ro.

În schimb, însă, el a fost capturat de forțele ucrainene în drumul său spre regiunea separatistă – parte a Republicii Moldova conform dreptului internațional, însă autoproclamată independentă și sub ocupație a armatei ruse.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care propusese să-l dea la schimb pe Medvedciuk pentru prizonieri ucraineni aflaţi în mâinile Moscovei, a declarat că acesta a fost reţinut în momentul, în care îmbrăcat în uniformă militară, încerca să iasă din ţară.

Medvedciuk, potrivit lui Zelenski, a stat ascuns 48 de zile pe teritoriul Ucrainei, iar apoi a încercat să fugă în străinătate, potrivit media ucrainene.

Distribuie articolul: