Cântărețul Oleg Gazmanov ar trebui să fie pedepsit? După concertul organizat de Rusia, mai mulți și-au adresat această întrebare. Pentru că practic toți au fost surprinși de piesa cântată de cântăreț. 

Oleg Gazmanov a cântat pe scenă în fața sutelor de oameni că:  „Ucraina, Crimeea, Belarus și Moldova, asta e țara mea!”? Potrivit gazetadechisinău, la întrebarea ce pedeapsă merită acesta, au răspuns oameni de cultură de pe ambele maluri ale Prutului.

Vasile Romanciuc, poet din Chișinău spune că: „GaZmanov a devenit deja o persona non grata

„N-am auzit până acum de GaZmanov. Nu-mi doresc să aud de el nici de acum înainte. Nu merită decât disprețul nostru, oprobriul public. Textul acestui cântec pare a fi decupat dintr-o belicoasă cuvântare putinistă, care susține războiul Z. Se laudă că e „сделан в СССР”. Adică, e de proastă calitate, cum erau mai toate lucrurile produse în URSS.

Așa sunt artiștii care se vând, dar pe care nu-i cumpără nimeni. Cred că, pentru toată lumea care condamnă atacul nedrept și inuman asupra Ucrainei, GaZmanov a devenit deja o persona non grata.”

Ghenadie Ciobanu, compozitor din Chișinău: „E un produs al mentalității șovine”

„Orice pedeapsă, cu excepția celei de a fi numit persoană indezirabilă în RM, nu va fi percepută de către acest tip. El este, deopotrivă, produs al mentalității șovine postimperialiste și instrument în mâinile unor bandiți, hoți, care vor să acapareze ceea ce nu le aparține. Acest gen de așa-numită artă se face la comandă și are drept scop ridicarea moralului celor cu gânduri asemănătoare – celor din gașcă, pe de o parte, și scăderea moralului celor vizați, amenințați”, a declarat Ciobanu, potrivit sursei. 

Tudor Zbârnea, pictor, director al MNAM: „Să-i fie interzis pentru totdeauna accesul în R. Moldova”

„Cred că, din păcate, sunt și alți oameni de cultură și artă din Federația Rusă cu aspirații expansioniste, care servesc actuala propagandă lansată de oficialitățile ruse, dar sunt și mai mulți intelectuali ruși care condamnă războiul. Ceea ce este și mai grav este faptul ca țara agresoare organizează un asemenea spectacol la Moscova, în timp ce este omorâtă populația civilă, copii, femei gravide, bătrâni, în casele lor în Ucraina. În timp ce este distrusă o țară, doar pentru faptul că își revendică dreptul de a trăi liber într-o lume civilizată. Este dezolant și inadmisibil ca un artist, chiar și prin cântece, să-și revendice dreptul asupra unor teritorii și state cu o independență recunoscută internațional, cu mai bine de treizeci de ani în urmă. Sunt și mai uimit de faptul că la acel concert scandează și aplaudă tineri ai unei generații care nu a trăit în URSS și nu cunoaște „libertatea” în care s-a trăit în acea perioadă. Nu sunt judecător și nu știu ce pedeapsă ar merita interpretul Gazmanov, Dumnezeu are grijă de toate și de bune, și de rele, dar accesul în Republica Moldova cred că ar trebui să-i fie interzis pentru totdeauna, poate și asta îl va ajuta, cel puțin, să înțeleagă că URSS nu mai există demult.”

Claudia Partole, scriitoare, Chișinău: „Să nu calce pământ românesc!”

„Nu mi-a plăcut niciodată acest interpret bufon. Nu-l ascult! Cred că, pur și simplu, trebuie ignorat, ca un gunoi, ca un scuipat… Și să nu i se permită să calce pământ românesc! Niciodată!”

Nichita Danilov, scriitor, Iași: „A turnat gaz pe foc”

„Oleg Gazmanov nu a făcut altceva decât să toarne gaz pe foc. Trebuie să fii lipsit total de inteligență sau de-a dreptul îndobitocit ca să faci asta. Lumea avea nevoie de un altfel de mesaj. Nu poți stăpâni nimic prin forță. Poți doar cuceri. Dar nu pentru mult timp.

Nimeni nu regretă Uniunea Sovietică. Regimul bolșevic a fost unul abominabil. Teroare, deportări în masă, foamete provocată, din pricina căreia au murit zeci de milioane de oameni în tot spațiul ex-sovietic, și nu numai. Ei, bine asta nu se uită. Pentru ca să se șteargă din memoria colectivă aceste orori, trebuie să treacă nu zeci, ci sute de ani. Știind ce s-a întâmplat în perioada ocupației, cum poți să vii pe scenă și să cânți un astfel de cântec?! E o sfidare, o prostie agresivă, un sacrilegiu.

Eugenia Bulat, scriitoare, Chișinău: „Gazmanov, o slugă a regimului totalitar”

„Statut de persona „non grata” în toate aceste spații, dezaprobare, moarte civilă în toată lumea democratică. Aștept ca Rusia profundă, dacă aceasta mai există, adică, veritabilii intelectuali și oameni de cultură, să ia atitudine față de slugile regimului totalitar, inclusiv față de Gazmanov, ca sculă a intereselor neofascistului Putin.”

Bogdan Federeac, poet, Sibiu: „Să cadă în mâinile soldaților ucraineni”

„Zilele trecute, când am văzut pe rețelele de socializare că Oleg Gazmanov a cântat „Ucraina, Crimeea, Belarus și Moldova, asta e țara mea!”, eram ferm convins că este vorba de un fake news – în ultima lună am tot citit informații ce s-au dovedit a fi false (sau parțial false). Problema este că, la câteva ore, a apărut și o înregistrare pe Youtube și, fără a fi cunoscător de rusă, am înțeles exact versurile. Gazmanov nu doar că sprijină un criminal de război, dar sprijină și mesajul imperialist sovietic al acestuia. Știu că procuratura din Ucraina și-l dorește pe Gazmanov în boxa acuzaților încă dinainte de acest episod. Și poate că sună sadic, dar mi-aș dori ca Gazmanov să meargă pe front, să însuflețească soldații ruși și să cadă în mâinile soldaților ucraineni. Doar că acest scenariu nu se va întâmpla. De fapt, nu cred că va ajunge nici în fața procurorilor, nici pe mâinile soldaților. Va fi marginalizat, fără turnee în afara Rusiei, posibil și fără concerte într-o Rusie care sângerează economic tot mai mult. Singura pedeapsă pe care o va primi va fi să nu mai aibă cui să cânte și să fie dat uitării. Iar pentru un artist a fi dat uitării înseamnă adevărata moarte.”

Sursa: gazetadechișinău

Distribuie articolul: