Artistul rus Oleg Gazmanov a cântat la o petrecere privată,  la  Dubai. Cu toate acestea, distracția nu s-a terminat cu bine pentru artist, a fost abordat de niște bărbați, fiind rugat să condamne războiul din Ucraina, anunță portalul ucrainean Unian.

„Spuneți că sunteți pentru Ucraina. Spuneți că sunteți împotriva războiului. Sunteți pentru război?”, au strigat bărbații neindetificați.

Gazmanov, care susține războiul sângeros din Ucraina, a decis să nu continue această conversație, în ciuda faptului că oaspeții petrecerii  erau destul de serioși, răspunzând: ,,La mulți ani”.

Înregistrarea video îl arată pe Gazmanov încercând să aplaneze lucrurile, glumind  și îmbrățișând  un oaspete care l-a luat de cot. Dar bărbatul s-a îndepărtat brusc și a strigat în microfon: „Nu  războiului”.

Bărbații au cerut ca artistul să spună că nu susține războiul, că este pentru Ucraina. Dar cântărețul a început să evite să răspundă și le-a cerut interlocutorilor săi să îl lase în pace.

Poziția lui Oleg Gazmanov cu privire la războiul din Ucraina

Gazmanov nu numai că a sprijinit acțiunile Kremlinului, dar a călătorit în mod activ în Donețkul ocupat și a susținut concerte acolo.

Se știe că a încercat să obțină cetățenia israeliană, dar i-a fost refuzată. De asemenea, i s-a interzis intrarea în Lituania și Letonia, iar în Ucraina, tribunalul l-a arestat în absență pe cântărețul rus, fiind suspectat de invadarea integrității teritoriale a țării. În prezent, el continuă să trăiască și să lucreze în Rusia, susținând concerte la Kremlin.