Cred ca nu o singură dată ai admirat grădinițele din filmele americane, ambianța de acolo și educatorii prietenoși! Toamna aceasta, în inima Chișinăului își deschide ușile instituția preșcolară B.E.S.T (Bilingual Education for preSchoolers and Toddler), adeptă a modelului de educație timpurie aplicat în SUA.  

Instituția vine cu o viziune inovativă asupra rolului pe care îl are grădinița în dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială şi fizică a preșcolarului. Ce înseamnă acest lucru?

Dacă îți dorești ca piciul să deprindă comunicarea cu semenii și adulții într-un mediu prietenos – fără mulți copii și educatori suprasolicitați, să dezvolte aceeași pasiune pentru limbile străine, activitățile educative și creative, ca și pentru joacă, să dobândească cunoştinţe, deprinderi, atitudini și conduite noi, care să constituie fundamentul unui adult fericit, empatic, integru, atunci grădinița B.E.S.T este cea mai bună alegere!

La B.E.S.T vorbim în engleză

Gradinița implementează educația bilingvă. Limba de instruire este engleza, combinată cu o oră de limbă română/rusă zilnic. “Credem că într-o lume din ce în ce mai globalizată, a vorbi mai multe limbi are din ce în ce mai multe avantaje practice. Unde mai pui că tot mai multe studii arată că instruirea bilingvă îmbunătăţeşte, în primul rând, funcţia executivă a creierului, responsabilă de luarea de decizii şi rezolvarea de probleme”, spun reprezentanții instituției.

La B.E.S.T evităm șablonarea

“Aplicăm cele mai moderne metode de educație timpurie, axate pe tratarea diferențiată a discipolilor. Suntem convinși că fiecare copil este unic și poate fi comparat doar cu sine însuși. Iată de ce, nu uniformizăm, ci oferim condiții de afirmare tuturor picilor, în concordanță cu caracteristicile psiho-fizice individuale. Ce înseamnă acest lucru? Copilul va fi implicat în activități zilnice care să-l solicite corespunzator stadiului de dezvoltare atins de el”, declară cei de la B.E.S.T.

La B.E.S.T ne simțim ca acasă

Instituția optează pentru acomodarea blândă a copilului cu experiența educației timpurii și cu ieșirea de sub „aripa” mamei. Grupele sunt formate din cel mult 8 copii, ceea ce permite educatorilor să acorde atenție maximă procesului de adaptare prin care trece fiecare pici. Înconjurat de doar cîțiva semeni, într-o atmosferă prietenoasă și liniștită, sub permanenta supraveghere a unui adult, piciul tău se va simți ca acasă.

La B.E.S.T facem echipă cu părinții

Dezvoltarea psiho-fizică a copilului la această vârstă depinde atât de cadrele didactice, cât și de părinți. De aceea, părinții care își aduc copiii la B.E.S.T. sunt partenerii educatorilor. “La finalul fiecărei zile, expediem părinților un raport despre activitatea și starea copilului lor, astfel garantându-le că piciul lor este pe mâini bune. Totodată, la solicitarea părinților, diversificăm programul de activitate –  aceștia pot opta fie pentru un program de bază, până la amiază, fie pentru un program prelungit”, notează instituția.

La B.E.S.T creștem copii toleranți și cosmopoliți

B.E.S.T. oferă piciului tău un mediu internațional, în care copii din diverse culturi, de diverse naționalități, interacționează între ei pe principii de respect reciproc. Astfel, de la cea mai fragedă vârstă copilul tău va învăța noțiuni, precum „toleranță”, „diversitate”, etc.,  acestea fiind fundamentul viitorului cetățean global.

La B.E.S.T ne alimentăm sănătos

“Un copil fericit este un copil sănătos, așa că atunci când e vorba de alimentație, nu facem compromisuri. Pregătim bucate doar la cuptor, din ingrediente proaspete și de cea mai înaltă calitate, cu un raport optim dintre grăsimi, carbohidrați, proteine și vitamine, recomandat pentru vârsta preșcolară. Chiar și așa, suntem deschiși să modificăm meniul, la sugestia părinților”, ne-a declarat conducerea grădiniței.

La grădinița B.E.S.T avem mediu ecologic

Grija față de pici se ascunde chiar și în cele mai mici detalii. Instituția oferă un mediu ecologic și asigură că spațiile în care copiii își desfășoară activitatea, mobilierul, dar și jucăriile cu care aceștia interacționează sunt 100% inofensive, fără compuși toxici care le-ar putea afecta sănătatea.

B.E.S.T. este locul copiiilor fericiți!

Pentru programări la un tur de prezentare al grădiniței și înscrieri, contactează-ne la numărul de telefon 069 68 59 59.

P