Provocările care au avut loc în ultimele zile în stânga Nistrului, nu puteau fi organizate nici de Republica Moldova și nici de Ucraina, deoarece cele două state nu ar fi avut de câștigat nimic în urma lor. Rusia este unica țară interesată să isterizeze situația pentru a menține parte din potențialul militar ucrainean la hotar cu regiunea transnistreană și a distrage atenția de la frontul unde se dau luptele decisive.

Opinia aparține deputatului Oazu Nantoi, membru al comisiei parlamentare pentru securitate națională și a fost expusă în cadrul emisiunii Cabinetul din umbră de la Jurnal TV.

Oazu Nantoi a amintit de proiectul Novorossia, făcut public în 2014 în timpul războiului ruso-ucrainean din Donețk și Lugansk.

Încă atunci experții și autoritățile au concluzionat că dacă proiectul va fi realizat de Rusia, Ucraina poate fi atacată inclusiv de pe teritoriul Republicii Moldova din regiunea transnistreană. Din păcate, perceperea problemei nu a fost însoțită de soluții, potrivit jurnal.md.

Apare întrebarea de ce timp de 30 de ani acest conflict nu a fost soluționat. De ce contrabandiștii au ajuns miliardari, iar politicienii corupți – milionari și noi acum iar constatăm că suntem neputincioși”, a spus Nantoi.

La întrebarea cui îi convine exploziile de la sediul așa numitului minister al securității din Tiraspol, deputatul a menționat că i s-a sugerat să-i transmită lui Krasnoselski să verifice depozitele cu muniții din stânga Nistrului. „Ar putea să descopere că lipsește câte ceva”.

„Cui îi convin aceste provocări? Categoric nu Republicii Moldova. Ucrainei? Da, este deranjată de prezența trupelor rusești în spatele său, dar care ar fi continuitatea, ar ataca ei Transnistria fără să ne întrebe pe noi? Nu este logic. Consider că Federația Rusă încearcă să isterizeze situația ca să sustragă o parte din potențialul militar ucrainean, să-l mențină lângă frontiera cu RM în situația când luptele se dau pe alt front și acolo se decide soarta reală a acestui război”, a spus deputatul.

La rândul său, generalul Victor Catan a adăugat că exploziile au fost niște „provocări crase” organizate cu scopul de a induce starea de panică.

Au fost atât de stângaci realizate, încât mi-au amintit de tentativa de lichidare a lui Plahotniuc, la care se desena pe nisip. Niciun lucrător operativ din sate nu ar fi tras astfel dintr-un lansator de grenade într-o zi de odihnă, într-o clădire goală. Nu cred că ar fi o reglare de conturi între Gușan și Krasnoselski, deoarece situația în stânga Nistrului este controlată de Rusia. Numai Rusia au astfel de lansatoare. Ucraina și RM nu au așa ceva”, a mai spus Victor Catan.

Distribuie articolul: