Îi provocăm pe mai mulți eroi ai știrilor de pe EA.md să ne povestească în cadrul campaniei #Primameaînvățătoare. Dacă pentru unii aceste amintiri sunt copleșitor de frumoase, Alina Andronache, autoarea Vlogului unei mame Feministe, nu are tocmai cele mai roze amintiri din primii ani de școală. Iată și de ce.

Atitudine dictată de statutul social

„De trei zile încerc să scriu și îmi este greu. O să fiu sinceră, nu am amintiri frumoase legate de prima mea învățătoare, nici numele nu îl țin minte. Țin minte cum ne lovea peste degete cu rigla, cum ne încuia în clasă, cum n-aveam voie să alergăm în pauză, cum pentru orice greșeală striga foarte tare. Atitudinea ei era diferită față de copii, în dependență de statutul social al părinților sau cadourile pe care le primea de la ei. Am sărit o dată în apărarea unui coleg, ca urmare am stat o lecție întreagă în ungher”, își amintește Alina Andronache.

Se credea că profesorii severi fac carte

„Era singură (#primameainvatatoare), nu avea familie, iubea animalele, avea multe pisici și mulți câini. Ne încuia în clasă ca să se ducă să-i hrănească. Nu îi țin minte numele, dar când închid ochii apare chipul ei. Știu că a decedat…

Nu aș vrea să o judec. Când eram eu mică se promova modul de educație severă. Părinții căutau profesori care să fie cât mai severi. Acolo se credea că se face carte. Iar notele erau cele mai importante”, mai spune Alina, cu regret.

Profesorii ne marchează

„Cu toate acestea îmi aduc aminte cu drag de școală. Eu am învățat în Soroca. E un liceu bun, cu mulți profesori și profesoare deosebite. Mulți din ei m-au marcat. Dacă să spun repede, fără să mă gândesc, numele la câțiva din ei, ar fi profesorul de franceză, profesoara de istorie, profesorul de informatică și nu în ultimul rând dirigintele nostru din clasele IX-XII. Dirigintele nostru era deosebit, mereu blând, bun, vesel și înțelegător. Eram o clasă care învăța bine, eram uniți. Uniți nu doar la învățătură, dar și la șotii. El mereu era de partea noastră, apoi veneam în clasă și ne dădea lecții de viață, calm și cu o voce blândă… Discuta cu noi mereu, nu doar pe teme legate de disciplinele pe care le aveam sau de școală.

Noi aveam și o tradiție, mereu ne aștepta de Sfântul Vasile la el cu o urătură. Și mergeam toată clasa, mergeam și în primii ani după ce am finalizat școala. Pe urmă ne-am pierdut toți. Noroc de facebook, îi mai scriu o felicitare. Demult nu am fost la Soroca”, ne-a mai povestit Alina.

Lucrurile se schimbă

„Anul acesta Andrei (băiatul cel mai mare al familiei Andronache) merge în clasa 1, am ales foarte greu școala. Am fost în multe școli, am discutat cu mulți profesori. La ziua ușilor deschise în liceul pe care l-am ales, profesoara a rugat părinții să meargă în clasa de alături să facă cunoștință între ei, ea cu copiii a rămas în clasă. După o oră am fost chemați să ne alăturăm. Ce am văzut? copiii fericiți și veseli. Andrei așteaptă cu nerăbdare prima zi de școală”, își amintește Alina, mamă a trei copii.

Viitorul unei țări este într-o generație educată

„Profesorii ne marchează…. pe viață. Cu regret, educația prin violență este o normalitate în multe școli din Moldova. Avem și mulți profesori deosebiți care se dedică cu atâta dragoste, dar supraviețuiesc greu. E greu să îți faci meseria când nu știi cu ce să achiți facturile, cu ce să îmbraci copiii. Cu regret, mulți profesori sunt discriminați și luați în derâdere de elevi. Statul nu pune accent pe educație, pe modernizarea acestui domeniu, pe susținerea profesorilor. Trebuie să înțelegem că viitorul țării este într-o generație educată cu blândețe, fără stereotipuri, violență și discriminare…”, mai spune în final Alina Andronache.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: