Dacă pentru mulți dintre juriștii Capitalei nopțile sunt nopți, iar zilele sunt zile, Ina Tătaru - o juristă de 30 de ani, își dedică întregul timp liber celei mai mari slăbiciuni: broderia! Sunt absolut încântătoare lucrările pe care le semnează de doi ani încoace. Mai nou, Ina a început să brodeze adeverințe de naștere și căsătorie, dar și semne de carte. Am îndrăznit să-i răpim din timpul prețios pentru un interviu în care am „descusut-o” de secrete!

Dragă Ina, privind aceste minunății de creații, nu putem să nu te întrebăm despre cum a început relația ta cu broderia și creația handmade. Cât de dificil sau ușor a fost să-ți transformi pasiunea într-o mică afacere, ținând cont de faptul că ești absolventă ASEM?

Dragostea față de arta broderiei mi-a fost transmisă cu titlu de moștenire încă din copilărie de către bunica mea. Ea avea multe prosoape brodate, fețe superbe de pernă cu elemente de broderie, pe care le admiram de fiecare dată când pășeam pragul Casei mari – așa îi ziceam noi odăii în care bunica păstra adevarate amprente ale tradițiilor neamului nostru.

Am început să cochetez cu broderia cu aproximativ doi ani in urmă. De ce zic cochetez? Fiindcă nu m-am gândit că această mică pasiune va fi vazută pozitiv de publicul larg.

Pot să zic că ador ceea ce fac și să confirm că educația ASEM în cazul meu și-a spus cuvântul.

Să vorbim despre multitudinea de articole pe care le brodezi sau decorezi cu broderii. Mărturisește-ne ce fel de lucrări au ajuns până astăzi în portofoliul tău.

Mi-a căzut cu tronc la inimă brodea Fata cu flori, așa o numesc eu, este de fapt prima lucrare la care am muncit cu drag și cel mai mult timp, dar rezultatul a fost peste așteptările mele, fiind o lucrare superbă.

Semnele de carte, lucrările ce conțin datele de la naștere ale bebelușilor – le-am numit mai simplu – adeverințe de naștere brodate, respectiv și adeverințe de căsătorie, fețele de pernă brodate, portrete și nu numai, și-au găsit loc în portofoliul meu.

Nu pot să nu menționez că am reușit, cu o deosebită plăcere, să aștern pe canva textul poeziei Tata  de Grigore Vieru, iar în prezent pictez cu acul lucrarea Mama și pruncul.

Fiecare lucrare este unică în felul ei, îmi place să combin firele de mouline și să obțin nuanțe noi. De curând, în colaborare cu Tihus Embroidery Studio, am executat un set de botez, brodat, destinat pentru ziua încreștinării unui bebeluș. Îmi plac provocările. Idei sunt multe și ades situațiile reale, din viața de fiecare zi, ne oferă aceste idei, trebuie să avem doar ochi, ca să le percepem și atitudine, ca să le acceptăm și realizăm.

Povestește-ne despre provocarea de a broda semne de carte. Ce mesaj aduc cu sine aceste lucrări și cât timp investești, de obicei, în brodarea unui semn? Ce broderii își doresc, de obicei, amatorii sau promotorii de lecturi?

Ideea de a broda semne de carte a venit instantaneu, fiind ghidată de faptul că o carte bună ar merita un semn de  parcare deosebit. Paralel cu broderia, ador lectura și, la un moment dat, am simțit nevoia să am un semn de carte special, pentru mine. Așa am executat primul semn de carte. Cu acel semn de carte, lectura e mai plăcută.

La capitolul preferințele amatorilor de lecturi, acestea sunt din cele mai diverse: semne de carte cu motive florale, motive tradiționale, texte hazlii, mesaje de dragoste etc.

Cred că e nespus de plăcut când, stând lângă șemineu, deschizi o carte sau agendă – iar din ea, în toiul iernii, adie mirosul firav al macilor roșii.

Obișnuiesc să cos în ritm alert toate lucrările, din dorința de a vedea cât mai rapid rezultatul final, iar munca la un semn de carte depinde de complexitate medie; nu-mi ia mai mult de o zi.

Una dintre tendințele perpetuate de către părinți este comandarea broderiilor cu date despre bebeluși. Ce elemente conține, de obicei, o astfel de creație?

De multe, din simplă curiozitate, fiecare dintre noi își întreabă părinții despre care i-a fost ora nașterii sau greutatea. Este evident că sunt date importante pentru fiecare părinte, dar se pare că în timp, se uită. Cred că broderiile cu datele de la naștere ale bebelușilor (cum ar fi data și ora nașterii, înălțimea și greutatea), vin să soluționeze această problemă. Uite că la o eventuală întrebare de tipul celor de mai sus, părinții vor avea pe perete o copiuță”!

 

Vom atinge și un aspect important pentru cititori: cât ajunge să coste un articol de mărime medie, personalizat cu ornamente brodate?

Prețul pentru lucrări variază în funcție de cerințele fiecărui solicitant dar în special, ținând cont de volumul broderiei și numărul de nuanțe ale ațelor utilizate. Ades, lucrul manual/artizanal nu este prețuit la justa lui valoare, dar cred că în viitor lucrurile se vor schimba în acest sens.

Majoritatea meșterilor handmade pe care i-am cunoscut spun că și-au transformat nopțile în zile. Când brodezi tu? Care e secretul pentru a reuși să-ți îmbini viața de zi cu zi, cu cea mai mare slăbiciune?

Evident că și eu fac parte din această majoritate, or pentru avea un rezultat bun trebuie să depui și efort. Nu am niciun secret, doar îmi schițez în minte scopul și cu multă perseverență îl realizez.

Se spune că brodatul e una din tehnicile eficiente de relaxare a sistemului nervos. Ce schimbări ți-a adus această îndeletnicire în corp, suflet și caracter?

De felul meu sunt o fire calmă și echilibrată, sunt perfecționistă în ceea ce fac, îmi place să fie totul corect, nu pot zice că pasiunea mea pentru broderie mi-a schimbat radical viața, pot să confirm doar că am mai puțin timp liber, de fapt cred că nici nu-l am deloc, dar asta-mi place și mă menține activă.

Te rugăm să lași câteva reguli de protecție a vederii, pentru amatoarele de broderii care citesc acest interviu.

Este foarte important ca la fiecare interval de 45 minute să-ți iei ochii de la pânză și să faci câteva exerciții de relaxare a ochilor. Pentru a scăpa de oboseala ochilor, folosesc câteva remedii simple și la îndemâna oricui, cum ar fi banala compresă de ceai de mușețel. Sucul de castravete la fel este foarte eficient. Recomand cu încredere și un somn bun.

Cine este Ina Tătaru, afară de faptul că e o talentată meșteriță handmade, îndrăgostită de ac și pânză?

Pot să zic simplu: sunt o femeie care iubește concomitent trei bărbați, ei sunt picii și soțul meu.

Îmi iubesc părinții și surorile, care mă susțin foarte mult și, nu în ultimul rând, îmi iubesc profesia, sunt de facto produs ASEM, sunt jurist, am făcut avocatura, sunt în continuare la curent cu toate modificările legislației, dar concomitent, încerc, cu o bucată de pânză, un ac și niște mouline să fac lumea mai frumoasă și sper că-mi reușește.

Ne apropiem de finalul acestui an. Ce realizări colorate te-au făcut să te simți mândră de ceea ce ai realizat în ultimele luni?

Reacția oamenilor, când primesc în dar lucrările executate cu mult drag de către mine, mă face să trăiesc nu atât sentimentul de mândrie, cât cel de împlinire și o incomensurabilă satisfacție. De fiecare dată urmăresc pe fața clienților reacția și deja sunt capabilă să simt din primele clipe dacă sunt sau nu mulțumiți. Și sunt.

Îți mulțumim pentru timpul pe care l-ai rezervat acestui interviu, Ina! Îți urăm ca munca ta să fie apreciată la justa valoare!

 

Distribuie articolul: