Un aligator de peste 3 metri lungime a fost găsit în piscina unei familii din Florida. AlertaÈ›i, salvatorii care au ajuns la faÈ›a locului s-au arătat uimiÈ›i de dimensiunile reptilei, relatează CNN. Astfel de apariÈ›ii nu sunt neobiÅŸnuite, mai ales în timpul sezonului de împerechere al aligatorilor, primăvara ÅŸi vara, însă acesta s-a remarcat prin mărimea sa uriaşă. “Era pur ÅŸi simplu un monstru”, a precizat È™eriful comitatului din zonă. 

O familie din Deep Creek, Florida, a fost trezită de niÅŸte “zgomote puternice” la primele ore ale dimineÅ£ii,  a transmis Biroului ÅŸerifului din comitatul Charlotte, citat de CNN.

Când s-au dus să investigheze, membrii familiei au descoperit oaspetele lor neaşteptat: un aligator uriaş, care măsura mai bine de trei metri.

“A sfâşiat paravanul pentru a ajunge la apa rece ÅŸi plăcută”, a precizat biroul ÅŸerifului.

Sergentul Brad Stender a declarat pentru CNN că astfel de întâlniri cu aligatorii nu sunt neobişnuite, mai ales în timpul sezonului de împerechere, primăvara şi vara. Însă acesta s-a remarcat prin mărimea sa uriaşă.

“Acesta era pur ÅŸi simplu un monstru”, a spus Stender. “Era uriaÅŸ”.

Ofiţerii de poliţie aflaţi la faţa locului au chemat o persoană specializată pentru a-l prinde. Acesta a folosit un ştreang pentru a scoate aligatorul din piscină şi apoi i-a lipit gura cu bandă adezivă pentru a putea fi transportat în siguranţă.

Aligatorul a fost dus în oraÅŸul Muse, aflat în apropiere, care este “mai propice” pentru aligatori, a spus Stender.

Distribuie articolul: