Două aeronave de luptă F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Fetești au decolat sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18:05, pentru a monitoriza spațiul aerian al României la granița cu Ucraina, după atacurile aeriene rusești asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre, transmite zdg.md.

La ora 18:12, populația din nordul județului Tulcea a primit mesaj RO-Alert, iar la 18:23 avioanele F-16 au detectat o dronă care a pătruns în spațiul aerian românesc.

„Aceasta a fost urmărită până la aproximativ 20 km sud-vest de Chilia Veche, moment în care a dispărut de pe radar. Autoritățile au precizat că drona nu a survolat zone locuite și nu a reprezentat un pericol iminent pentru securitatea populației”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării.

Situația este în continuare monitorizată de sistemele radar și de aeronavele aflate în misiune.

Anterior, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, avertizând populația că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian. Alarma are o durată estimată de 90 de minute.

IGSU reamintește că teritoriul României nu este ținta atacurilor Federației Ruse și îndeamnă populația să respecte instrucțiunile de siguranță primite prin sistemul RO-Alert, să evite panica și să apeleze numărul de urgență 112 în caz de nevoie.

Distribuie articolul: