„Cu un război teribil atât de aproape și cu știri false și dezinformare la un click distanță, e cu atât mai important să înțelegem lumea în care trăim”, scriu cei de la Cărturești.

În contextul ultimelor evenimente din imediata apropiere a Republicii Moldova, echipa librăriei și-a propus să ofere cititorilor o selecție de cărți care ar arunca un pic de lumină asupra lumii înconjurătoare. Analiza critică, din diferite unghiuri este scopul principal.

„O dată la ceva vreme, mult mai frecvent decât ne-am dori mai ales noi, cei din estul Europei, ne vedem siliți să ne reașezăm în raport cu vechea noastră prietenă de la răsărit. Rusia își face (din nou) simțită prezența în modul acela pregnant, apăsător, tulburător”, este scris în prezentarea seriei de texte de non-ficțiune.

Lucrările au fost alese pentru a ajuta publicul, din nou, să refacă contextul în care se așază și reașază Rusia în raport cu vecinii și în raport cu ea însăși. 

Librăria propune cititorilor avizi de noi informații să răsfoiască cărți de memorii, istorie și strategie, punând cu nostalgie la loc în raft Război și pace, cu gândul la pace.

Printre cele 150 de titluri se regăsesc:

  • „The Russian Civil War 1918-21”, autor DAVID BULLOCK;
  • „Însemnări de iarnă despre impresii de vară”, autor F. M. DOSTOIEVSKI;
  • „Marxismul și asuprirea femeilor: către o teorie unitară”, autor LISE VOGEL;
  • „Moștenirea lui Stalin în România;
  • Regiunea Autonomă Maghiară, 1952–1960”, autor STEFANO BOTTONI;
  • „Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul”, autor MARK GALEOTTI și multe altele.

Vezi și recomandări de carte de la redacția EA.md: Ce cărți de istorie trebuie să recitim în ajunul unui război?

Distribuie articolul: