Casa a fost restaurată, iar proprietarii s-au gândit să o transforme într-o pensiune, numai bună pentru confortul turiștilor. Așa s-a născut „Casa Sobarului” datorită susținerii financiare a Suediei, Marii Britanii și PNUD, oferită în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului”.

Radu și Marina Coșneanu au luat o decizie îndrăzneață de a se lansa în afacere pe timp de pandemie și într-o perioadă marcată de mai multe crize. Totul a fost făcut dintr-o mare pasiune pentru tradiții, dorința de a promova ospitalitatea proverbială a moldovenilor și tradițiile culinare, dar și pentru a valorifica peisajele minunate din localitate.

„Soțul a colindat malul Nistrului, nu chiar în lung și-n lat, dar a ales destul de minuțios unde ar vrea el să fie această căsuță a sobarului. Ne-am oprit totuși în satul Molovata, aici priveliștea este fenomenală, sunt stânci înalte pe mal. Nistrul cotește într-o formă extraordinară aici și este de cea mai mare lățime, de până la doi km”, a declarat MARINA COȘNEANU.

Așa cum soții au procurat o casă bătrânească, Radu Coșneanu a fost cel care s-a ocupat de reconstrucția ei și continuă să o extindă. Maria este cea care a elaborat meniul, pornind de la faptul că în farfuria clientului trebuie să existe mereu produse locale proaspete și de calitate.

Ideea cu proiectul a fost de fapt un vis al soțului, ca să cumpere, să aibă o casă bătrânească și să o renoveze după propriul plac, după propriile idei pentru că el are o imaginație bogată, idei foarte bune și el a vrut cumva să le implementeze. Dacă sincer inițial eu nu am fost încântată de ideea de a procura o casă, vă da-ți seama e o investiție destul de mare”, a declarat MARINA COȘNEANU, proprietara pensiunii. 

Pensiunea este amplasată la 50 metri de râul Nistru și păstrează stilul unor case tradiționale din această zonă. Mai mult decât atât, proprietarii au ținut chiar să acopere casa și terasa cu stuf, așa cum era pe timpuri. Pe teritoriul pensiunii sunt expuse unelte utilizate de străbuni.

În total, 31 de antreprenori au beneficiat de asistență financiară în valoare de peste 500 de mii de dolari și de programe de mentorat pentru lansarea sau dezvoltarea afacerilor pe ambele maluri ale Nistrului. 24 de afaceri lansate în cadrul proiectului AdTrade sunt conduse de femei, iar 4 dintre ele sunt din domeniul turismului. În cadrul proiectului AdTrade au fost create 249 de locuri de muncă, iar 1411 locuri de muncă au fost păstrare în contextul crizei economice cauzate de pandemia COVID-19.

 

Distribuie articolul: