Fashion bloggerița a dezvăluit că trăiește cele mai frumoase clipe din viața sa.  Este mai fericită ca oricând deoarece este în așteptarea unei minuni. 

Fondatoarea blogului „Carpe Diem”, Maggy Platon, a ținut în secret preț de mai multe luni, faptul că este însărcinată, iar acum le-a împărtășit marea bucurie urmăritorilor săi, care pe lângă faptul că au rămas surprinși, au copleșit-o cu felicitări și urări de bine. „Doamne, cât de mult te iubesc pruncul meu! Te simt în burtică şi asta mă face cea mai fericită mămică!”, scrie copleșită de fericire, viitoarea mămică.

Fashion bloggerița pare că e plină de surprize. Până și soțul său, Sergiu Munteanu, a trecut prin acest moment, pe care Maggy, a ținut neapărat să-l imortalizeze. Din clipa în care aceasta a aflat despre binecuvântarea de a deveni părinți, tânăra a păstrat totul în taină și a planificat o ședință foto care, cu siguranță, va rămâne în memoria lor pentru totdeauna.

Iată cum a aflat bărbatul că va deveni tătic.

„Îndată cum am aflat că sunt însărcinată aveam niște emoții de nedescris și nu i-am spus soțului. Am decis să-i fac o surpriză, am planificat o sesiune foto unde fotograful, știa despre tot și în timp ce făceam poze i-am dăruit o cutiuță. În interior era testul de sarcină, poza de la ecografie și un bilețel: „You are gonna be a dad!”, iar din poze observați și emoțiile lui, atât de sincere! Era mega fericit că va deveni tătic. Consider că o astfel de noutate nu trebuie spusă pur și simplu, cel puțin într-un mod mai special!”, a dezvăluit aceasta.

Sincere felicitări din partea redacției EA.md!

Sursa: Instagram.com

Distribuie articolul: