Anastasia Nichita și Valeriu Mircea au modificat data celui mai important eveniment din viața lor ca cuplu. Inițial, tinerii plănuiau să își sărbătorească nunta după Jocurile Olimpice de Vară de la Paris, la care sportiva urma să participe. Totuși, din cauza lipsei de timp, evenimentul a fost amânat pentru anul viitor.

„Inițial, când Valeriu m-a cerut, ziceam că facem Olimpiadă și după Olimpiadă, în septembrie, o să facem nunta și iată că se apropie acuș septembrie și eu realizez că noi nu avem acum timp să ne gândim la nuntă. Toată concentrarea vreau să fie acolo, la Olimpiadă. De aceea, noi am decis să facem nunta la anul. Și așa cum eu am multe cunoștințe și Valeriu are multe cunoștințe, cred că totuși o să fie o nuntă mai mare, nu vrem să supărăm pe nimeni, așa că o să invităm mai mulți apropiați și persoane care ne vor binele, care considerăm noi că ar trebui să fie prezenți în acea zi. Sperăm să fie totul bine până atunci”, a dezvăluit Anastasia Nichita.

În august 2023, campioana mondială Anastasia Nichita a dezvăluit că se pregătește pentru nuntă alături de iubitul ei, care a făcut cererea în căsătorie în februarie. Luptătoarea a povestit cum l-a întâlnit pe viitorul ei soț, care a reușit să o cucerească, chiar dacă la început nu l-a plăcut.

Anastasia Nichita a primit cererea în căsătorie chiar în ziua ei de naștere, din partea luptătorului de arte marțiale Valeriu Mircea.

Ulterior, campioana mondială la lupte a dezvăluit că este antrenată chiar de logodnicul său.

Distribuie articolul: