Îți prezentăm în cele ce urmează cele mai proaspete volume apărute în această lună la editura Cartier.

  • Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin, de Angela Brașoveanu și Roman Rybaleov (colecția de artă). Ediția a V-a. Legată, supracopertă, 368 pag. Preț: 129 RON/ 599MDL

„Scrisă admirabil, într-o română expresivă, cu ironie și o tonică, molipsitoare bună dispoziție de la prima la ultima pagină, cartea Angelei Brașoveanu – Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin – se citește ca un antrenant și pasionant roman ethno-gastronomic. Așa am găsit-o eu. Și e doar una din multele formule în care poți încadra această carte, ilustrată policrom cu fotografii de Roman Rybaleov, editată și tipărită măiestrit. „Subiectul” e chiar cel anunțat în titlu – oameni, locuri, bucătărie și vin în Moldova –, cu precizarea că ritualul e urmărit, descris și „consumat” în cele patru anotimpuri ale anului de-a lungul și latul „meridianului moldovenesc” (în nordul calculat, pragmatic și prosper, în centrul hedonist și cosmopolit, în sudul harnic, pasional, bolnav de insolație…).

Stilul seducător, artist, atașant-complice este chiar miza acestei cărți, ce revelează în Angela Brașoveanu o foarte bună scriitoare, care a risipit cu generozitate, printre rețete vechi, noi, unele uitate și de aceea ciudate, adevărate pagini de poezie și proză.” (Vasile Gârneț)

  • … nimic altceva/ … nothing else (album fotografic), de Valerie Volontir. Traducere în engleză de Andrei Prohin (colecția de artă). Legată, supracopertă, 240 pag. Preț: 109 RON/ 499MDL

„Primul, prima nu se uită niciodată. Fiecare dintre noi păstrează în memorie prima zi de școală, învățătoarea, prima carte citită, primul la alergări, primul la matematici, prima dragoste, primul dans… Mie mi-au rămas în amintire și primul aparat de fotografiat, și prima fotografie pe care am realizat-o. S-a întâmplat aceasta în clasa a șaptea. De atunci până azi, fotografia e cea mai mare pasiune a mea din viață. Am încercat mai multe camere de fotografiat – de la Zorki-C până la Leica – și toate mi-au părut minunate. La apariția acestui album, mulți se vor întreba de ce nu fotografiez color. Fac și imagini color, am și un aparat digital, dar am rămas fidel aparatelor de fotografiat cu film, și anume alb-negru. De ce fotografia film alb-negru, în timp ce avantajele digitalului sunt mult mai mari: nu ai nevoie de film, cadrele nu se termină niciodată; poți schimba într-o clipă sensibilitatea, timpul de expunere sau diafragma; în sfârșit, nu ai nevoie de un laborator închis ermetic, cu o singură sursă de lumină – roșie; nu-ți trebuie măritor, chiuvete, revelator, fixator, apă curgătoare… Totodată, fotografiind cu film, sunt mai responsabil de orice cadru, fiind conștient că dispun de doar treizeci și șase. Or, iată un fapt foarte important ( confirmat și de alți admiratori ai fotografiei alb-negru): fotografia alb-negru e mai profundă decât cea color, mai sinceră, mai expresivă, mai convingătoare, mai emblematică…” (Valerie Volontir)

Valerie Volontir este laureat al saloanelor şi concursurilor internaționale de artă fotografică: medalie de aur – Danemarca (1995); medalie de aur – Rusia, Jocurile Delfice Internaționale (2000); medalie de aur – Turcia (2001); medalie de aur – Portugalia (2003); premiul mare şi medalie de aur – Polonia (2004); premiul special – Japonia (2005); medalie de aur – Turcia (2006); medalie de aur – Turcia (2007); premiul mare şi medalie de aur – Macedonia (2010); medalie de aur – Egipt (2012), medalie de aur – Bulgaria (2020). 

  • Arci și Sfatul Pădurii, de Ionela Hadârcă. Desene de Lică Sainciuc (Codobelc). Legată, 40 pag. Preț: 39 RON/169 MDL

În Codrul de Smarald sunt alegeri. Arci şi prietenii săi se implică activ pentru ca ciorile cele viclene să nu preia conducerea Sfatului Pădurii. Va depăşi oare gaşca de amici toate impedimentele apărute? Cine va câştiga până la urmă?
Încă din 2019 Arci îi deprinde pe cei mici cu noţiunea de alegeri libere şi corecte, cu procedurile de votare şi cu ideea că într-o societate democrată opinia şi votul fiecăruia contează.

  •  Punctul meu de plecare (antologie de versuri),  de Simion Ghimpu. Selecție și postfață de Maria Șleahtițchi (Cartier popular). Broșată, 140 pag. Preț: 29 RON/119 MDL

„Dacă ar fi rămas la Chişinău (în anii 1964-1969 este doctorand la Institutul de Artă Teatrală «A.V. Lunacearski» din oraşul Moscova), ar fi avut toate şansele să se producă în ritmul firesc al generaţiei care a cunoscut «dezgheţul hruşciovist» şi a ştiut să-l valorifice în literatură. Personajul liric din poezia lui Simion Ghimpu trăieşte un obsedant sentiment al destinului ratat. Altfel, presimţirea ratării a ceva esenţial, tremolourile şi indeciziile proprii unei iminente neîmpliniri apar în vocea personajului liric din poemul De ce?, scris în 1967, la Moscova. Ritmurile şi imagistica foarte apropiate de cea a lui Serghei Esenin, îmbinată cu tânguirea personajului lui Octavian Goga, cu interogaţiile celui din poezia lui Tudor Arghezi divulgă starea sufletească a tânărului poet insuşi: «De ce-am plecat când mă chemaţi acasă/ Şi sufletul lăsat-am să se facă drum,/ Când îmi spuneaţi că mi-aţi găsit mireasă,/ De ce-am plecat şi n-aş pleca acum?!». La Moscova, Simion Ghimpu intră în viaţa culturală şi artistică plină de avânt a acelor ani, ceea ce nu putea să nu lase amprente asupra propriului mod de gândire şi percepţie poetică. Poemul care pune începutul creaţiei lui Simion Ghimpu ţine tot de perioada moscovită. E frig (1965) anunţa un poet cu recuzită austeră: economie de mijloace, laconism, lirism concentrat («E frig./ Ramul a îngheţat,/ Mă tem că-l frâng,/ Dacă strig.// E frig!/ Ce pojar rece!/ Tot suflu şi suflu,/ Dar nu pot să-l sting.»). Este o piesă din seria poeziei gnomice, cu miză pe forţa de sugestie a detaliilor, cu un eu liric înclinat spre meditaţie — un bacovian cu harul observaţiei subtile.” (Maria şleahtiţchi)

  • Trilce (Poemas/Poeme. Ediție bilingvă), de Cesar Vallejo. Traducere din limba spaniolă, prefață și note de Dinu Flămând (Cartier popular). Legată, 264 pag. Preț: 49 RON/199 MDL

„Limbajul din Trilce nu putea fi decât cel al unui peruan, dar al unui peruan care era şi un poet iar acesta vedea în fiecare peruan omul şi în fiecare om martorul şi victima. Vallejo a fost un mare poet religios. Comunist militant, fundalul viziunii şi credinţelor sale despre lume nu l-a constituit totuşi filozofia critică a marxismului, ci misterele de bază ale creştinismului copilăriei sale şi ale poporului său: comuniunea; transsubstanţierea, tânjirea după nemurire. Invenţiile sale verbale ne impresionează nu doar prin concentrarea lor extraordinară, ci şi prin autenticitatea lor. Uneori ne împiedicăm de eşecuri de exprimare, de stângăcii şi de bâlbâieli. Nu contează: chiar şi poeziile lui cel mai puţin realizate sunt vii.” (Octavio Paz)

Poți procura cărțile Cartier în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

Comandă cărțile Cartier oriunde ai fi, le livrăm rapid https://cartier.md/
Ne găsești pe twitter la https://twitter.com/EdituraCartier

și pe Facebook la:

https://www.facebook.com/edituracartier

https://www.facebook.com/librariilecartier/

Distribuie articolul: