Pentru a face față consecințelor sociale și economice generate de creșterea continuă a prețurilor la gaze naturale și produse petroliere, Guvernul a aprobat modificări la Planul național de acțiuni pentru atenuarea crizei energetice.

Deciziile au drept scop reducerea impactului creșterii prețurilor la energie asupra consumatorilor casnici, sprijinirea grupurilor social vulnerabile și asigurarea securității energetice a Republicii Moldova.

Astfel, prin noile modificări se urmărește extinderea și completarea Planului cu noi acțiuni:

– introducerea unei noi perioade de susținere financiară pentru consumatorii casnici și micii consumatori cu activitate economică;

– crearea Fondului de reducere a vulnerabilității energetice și promovarea Legii pentru crearea acestuia;

– crearea Fondului pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial, care va contribui la utilizarea eficientă a resurselor energetice în acest sector, în scopul reducerii costului facturilor la energie;

– asigurarea creșterii rezilienței consumatorilor prin perfecționarea mecanismelor pieței de energie electrică și facilitarea creșterii eficienței energetice în sectorul rezidențial.

Modificarea Planului național de acțiuni privind atenuarea crizei energetice se impune și prin prisma accesării asistenței financiare externe. Astfel, Republica Moldova va putea beneficia de un sprijin financiar suplimentar din partea UE în valoare de 75 mil. euro, pentru a diminua consecințele crizei energetice.

 

Distribuie articolul: