Prietenul lui Mihai, adolescentul în vârstă de 14 ani care a fost lovit mortal la Boldurești, a relatat detalii din seara tragică în care și-a pierdut prietenul. Boris a dezvăluit într-un interviu acordat lui Adrian Prodan că a încercat să-l tragă pe Mihai de mânecă pentru a-l salva și că a sunat la rude pentru a cere ajutor, iar ambulanța a sosit abia o oră și jumătate după accident. „Nu respira, nu clipea, dar bătăile inimii erau destul de puternice. Sora lui a crezut că își face o glumă, așa că am început să strigăm cu disperare”, își amintește adolescentul. Ce s-a întâmplat cu cel de-al treilea băiat care era cu ei în momentul tragediei se poate afla mai jos, scrie UNIMEDIA.

 

„Noi veneam în sat, am fost la alergat. Eram 3 băieți, deja mergeam, nu mai alergam. Eu am văzut mașina, am întors capul, se auzea destul de tare, avea viteză. Mergeam pe stânga, cu gândul că dacă vine o mașină de la vale o vedem și ne ferim de pe șosea. Credeam că el va merge pe dreapta, pe banda sa. Apoi a urmat lovitura, pe Mihăiță l-a aruncat destul de departe de noi, la vreo 20 de metri. Apoi am văzut mașina, era o Dacia Duster, model mai nou, a ținut puțin frâna, apoi a plecat. I-am dat din mână, dar nu s-a oprit. Nu am văzut nici numerele de înmatriculare. Am încercat să sun la 112, dar nu mi-a reușit”, a relatat prietenul lui Mihai.

Boris spune că atunci când a ajuns la Mihai, acesta nu dădea niciun semn:

„Nu respira, nu clipea, dar bătăile inimii erau destul de mari. Am sunat-o pe mama lui, dar ea era în baie. Apoi am sunat-o pe sora mea, era ziua nepoatei mele, Sofia. Sora a crezut că îi fac o farsă, am început să strig în gura mare deja. Apoi a venit fratele meu și doi nani. Fratele a început să țipe la mine că am încercat să-l duc la fete în satul vecin, dar noi veneam de la alergat”.

Băiatul a povestit în detalii cum s-a produs accidentul:

„Mergeam unul lângă altul, Mihai era lângă drum, eu în mijloc și Vlad, al treilea băiat. Am încercat să-l trag pe Mihai, el era cu mâinile în scurtă, îi era frig, în acea seară luase scurta tatălui său. Mâinecile erau goale și când am văzut că vine mașina cu viteză am încercat să-l trag, nu m-am mai gândit că a pus mâinile înăuntru. M-am gândit că dacă îl apuc de mână, îl feresc, dar i-am apucat doar mâneca și el a fost lovit destul de tare”.

Până să ajungă sora lui Boris la fața locului, pe la locul accidentului a mai trecut un automobil:

„Era un Mercedes, venea din sat, cunosc mașina, am văzut-o de multe ori prin sat, știu că e o fată la volan, i-am făcut semn cu mâna, dar nu s-a oprit”.

Ambulanța a venit peste o oră și jumătate după accident, spune Boris.

Prietenul lui Mihai spune că cel de-al treilea băiat care era cu ei s-a speriat atât de tare, încât a fugit:

„A văzut când a fost lovit Mihai, apoi a stat câteva secunde și s-a uitat și apoi a început a alerga spre sat. Striga în gura mare: Nu pot sta, că mă tem”.

La intrarea în satul Boldurești, Nisporeni, pe 19 februarie, Mihai, în vârstă de 14 ani, a fost lovit mortal. Șoferul a părăsit locul accidentului și a fost reținut a doua zi după impact. Ulterior s-a descoperit că acesta era primarul localității Boldurești, iar autoritățile au declarat că se afla în mașina de serviciu.

Distribuie articolul: