Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei, au ajuns, marţi, la Palatul Dolmabahce, biroul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, din Istanbul, pentru o nouă rundă de negocieri. Liderul turc s-a adresat participanţilor, susţinând că atât preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cât şi preşedintele rus Vladimir Putin sunt ”prieteni valoroşi”, dar a subliniat că se aşteaptă la ”rezultate solide” de la negocieri, iar încetarea imediată a focului şi pacea ar aduce beneficii tuturor, conform BBC şi CNN.

Negociatorii au fost aşezaţi la o masă lungă, faţă în faţă. Liderul turc li s-a adresat.

„Într-un moment atât de critic, suntem încântaţi să vă urăm bunvenit şi să contribuim la eforturile dumneavoastră de a stabili pacea. Îmi doresc ca întâlnirile şi negocierile noastre să se dovedească a fi de bun augur pentru ţările voastre, regiunea noastră şi întreaga omenire”, a precizat Erdogan în discursul de întâmpinare a delegaţiilor ruso-ucrainene.

Erdogan a vorbit despre ”durerea sa profundă”, deoarece conflictul a intrat în a cincea săptămână, şi a precizat că prietenia Turciei cu ambele ţări îl obligă să aibă rolul de mediator, potrivit news.ro

„Depinde de ambele părţi să oprească această tragedie”, a spus el.

El spune că progresul din cadrul negocierilor ruso-ucrainene ar deschide calea pentru întâlnirea celor doi lideri, iar Turcia ar putea găzdui şi această întâlnire.

Erdogan a mai spus că ambele delegaţii de negociatori au ”preocupări legitime”, dar că s-a ajuns la un moment în care negocierile trebuie să aibă ”rezultate concrete”.

O ”pace echitabilă” nu va avea un învins, iar continuarea conflictului nu aduce beneficii nimănui. Credem că ne aflăm într-o perioadă în care ar trebui să ne aşteptăm la rezultate solide de la negocieri.

Puneţi bazele păcii cu directivele liderilor voştri”, a spus el, subliniind că ”o încetare imediată a focului şi pacea ar aduce beneficii tuturor”, a afirmat preşedintele Turciei, potrivit CNN.

Distribuie articolul: