Saybie, o fetiță din California care a fost numită cel mai mic bebeluș din lume după ce s-a născut cu o greutate de doar 245 de grame. Micuța a fost externată după cinci luni de stat în spital, scrie CNN. 

Potrivit libertatea.ro, fetiţa a venit pe lume în luna decembrie la spitalul Sharp Mary Birch din San Diego, iar de atunci a stat la terapie intensivă până zilele trecute când familia a putut să o ia acasă. În momentul externării, fetiţa cântărea aproximativ 2,3 kilograme, a precizat spitalul.

În decembrie, mama lui Saybie, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a dat naştere la doar 23 de săptămâni şi trei zile de sarcină, în urma unei operaţii de cezariană de urgenţă decisă de medici după ce s-a constatat că bebeluşul nu lua în greutate şi viaţa mamei era în pericol.

În decembrie, mama lui Saybie, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a dat naştere la doar 23 de săptămâni şi trei zile de sarcină, în urma unei operaţii de cezariană de urgenţă decisă de medici după ce s-a constatat că bebeluşul nu lua în greutate şi viaţa mamei era în pericol.

Potrivit registrului cu cei mai mici bebeluşi din lume, gestionat de Universitatea din Iowa, Saybie deţine în prezent recordul mondial, stabilit anterior de un bebeluş născut în 2015 în Germania, care cântărea cu doar şapte grame mai mult ca ea.

Bebeluşii născuţi prematur (la mai puţin de 28 de săptămâni de sarcină) suferă frecvent complicaţii grave, prin urmare, şansele lor de supravieţuire sunt extrem de scăzute. „Saybie nu a suferit niciuna dintre complicaţiile în general asociate bebeluşilor născuţi prematur, cum ar fi hemoragii cerebrale sau probleme pulmonare şi cardiace”, a declarat spitalul într-un comunicat de presă. „Ea este cu siguranţă un miracol”, a declarat Kim Norby, una dintre infirmierele care a îngrijit-o pe micuţa Saybie cât timp s-a aflat la terapie intensivă.

SURSA

Foto: Google.com

Distribuie articolul: