Moștenitoarea imperiului hotelier Hilton sau primul reality star (da, anume ea a fost cea mai cunoscută starletă, încă în anii 2000, pe când Facebook-ul abia se „năștea”, iar familia Kardashian nu ne spunea nimic) s-a căsătorit aseară cu logodnicul său, Carter Reum, după aproape doi ani de relație. Și pentru că a trăit o viață în lux și opulență, nu ne mai miră că și-a dorit o nuntă care să corespundă stilului său și să dureze cât mai mult posibil.

Paris Hilton și Carter Reum și-au jurat credință unul altuia și au spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă într-o ceremonie care a avut loc la reședința impunătoare Bel-Air a bunicului său Baron Hilton.

Vedeta e „generoasă” și prima imagine cu ea în rochie de mireasă, creație Oscar de la Renta, a fost publicată pe contul ei de Instagram, fiind semnată: „Veșnicia mea începe acum”.

Sărbătoarea va dura trei zile și trei nopți

Invitații la nuntă au fost aleși pe sprânceană, printre ei s-au regăsit în mare parte celebrități (Emma Roberts, Paula Abdul, Kris Jenner, etc.) și, cei mai bogați oameni de afaceri. Mireasa a schimbat câteva ținute, chiar ea mărturisind că vor fi în jur de 10 look-uri.

Evenimentul a culminat cu o recepție și va continua vineri cu o petrecere pe malul oceanului Pacific, la Santa Monica Pier, și se va încheia sâmbătă cu o petrecere în stil black tie soiree (recepție formală).

Paris Hilton și Carter Reum s-au logodit în luna februarie. Bărbatul i-a făcut cererea în căsătorie cu o zi înainte de Ziua Îndrăgostiților și câteva zile înainte ca Paris să împlinească 40 de ani. Inelul de logodnă a fost creat special pentru viitoarea mireasă și îi poartă numele, designul acestuia fiind inspirat de la monumentul de fier al Parisului – Turnul Eiffel. Cel care a creat inelul a fost însăși nepotul marelui bijutier Louis Cartier – Jean Dousset.

Foto: Pagesix.com