În februarie 2016 și-a început călătoria în întreaga lume, iar peste 5 ani a ajuns să viziteze aproape jumătate de glob. Cătălin Gangalic este tânărul din Republica Moldova care a reușit să îmbine studiile peste hotare și călătoriile. În prezent locuiește în Canada, dar ce ar trebui să se schimbe ca să se întoarcă în Republica Moldova? Află din reportajul realizat de Jurnal TV.

Schimbările în viața lui au început după ce a decis să-și facă studiile peste hotare. Primele studii și le-a făcut în Franța, la Léon. Atunci, nu știa că va face recorduri în călătorii și totuși a reușit să viziteze peste o sută de țări la doar 24 de ani.

În școală, Cătălin participa și obținea premii la concursuri de profil. Toate astea au fost o piatră de temelie pentru viitorul lui. La absolvirea liceului știa deja în ce domeniu vrea să activeze. Dorința de a pleca din țară era considerată ca o nouă etapă de dezvoltare pentru el. Și a reușit. 

Știe exact ce-și dorește și nu-și pune limite, de aceea a și ajuns să lucreze la la Microsoft, una din top trei cele mai mari companii din lume. A ales să-și construiască un viitor prin lume și totuși Cătălin se numără printre tinerii care continuă să creadă în Moldova chiar dacă este la distanță, iar atunci când are posibilitatea o recomandă călătorilor. 

„Nu recomand chiar tuturor să călătorească în Moldova, pentru că din punct de vedere a peisajelor nu are foarte multe ce oferi, dacă ai mai văzut și alte țări o sa faci această diferență. Recomand celor care sunt amatori de vin, care vor să viziteze subculturi ca Găgăuzia sau Transnistria, o recomand călătorilor și nu turiștilor pentru că sunt obiectiv”, spune Cătălin.

„Încă nu știu dacă voi reveni acasă, nu este un NU categoric, dar nici un DA. În următorii 5 ani cu siguranță nu. Dar pe parcurs totul e posibil”, a mai mărturisit tânărul. 

Cătălin spune că în Moldova trebuie să se schimbe „mentalitatea”. Că oamenii trebuie să înțeleagă că pot face mai multe lucruri, că pot să fie mai deschiși. Doar atunci țara se va schimba

Doar prin ambiție și curaj țara noastră ar putea opri tinerii acasă. Moldova trebuie să încerce să treacă peste noi limite și să-și schimbe mentalitatea. 

Foto: facebook/Cătălingangalic

 

Distribuie articolul: