Mărimea mare nu exclude moda. Să arați și să te simți bine în ceea ce porți este o artă. Pentru a-ți pune în evidență frumusețea, este esențial să te simți confortabil în corpul tău, să te iubești, să te pui frumos în evidență, definindu-ți propriul stil. Purtarea mărimilor mari nu îți interzice să te îmbraci bine, dar trebuie să ai mai multă grijă la ceea ce porți pentru a o face cu bun gust și stil.

Știu (nu din auzit) cât de greu este să te îmbraci atunci când ai corpul diferit de cel impus de standardele revistelor de modă. Chiar dacă opinia publică și casele de modă sunt tot mai indulgente față de femeile plinuțe, încă ne confruntăm cu mituri în materie de modă pentru femeile cu forme. În acest articol am compilat 10 dintre cele mai importante recomandări care îi permit unei femei voluptoase să arate minunată.

1. Nici prea mare, nici prea mic

Totul are de-a face cu proporția potrivită, cu atât mai mult dacă ești dolofană. Hainele pe care le porți nu trebuie să fie prea strânse, dar nici prea lejere. Haina potrivită v-a repeta conturul corpului.

Foto: eustiu.com

Nu îmbrăca un „sac” care, după tine, ascunde tot ce nu-ți place la corpul tău. Efectul este invers. Vei arăta cu mai mult volum în loc să-l ascunzi. Nici purtarea hainelor foarte mulate nu favorizează. Acestea scot în evidență colăceii pe care nu vrei să-i etalezi. Mare atenție trebuie să ai și la dimensiunea accesoriilor. Fiind proporționate cu dimensiunile corpului, acestea vor completa ținuta fără să atragă prea multă atenție.

2. Lenjerie

Chiar și vedetele de la Hollywood, a căror apariții ne fascinează, poartă lenjerie modelatoare. Un corset modelator îți va ajuta hainele să se potrivească mai bine pe corp. Ai grijă să nu strângă nimic. Achiziționarea unei mărimi mai mici a lengeriei nu va reduce centimetri, așa că asumă-ți dimensiunea și concentrează-te pe alegerea corectă a lengeriei.

3. Tipul de corp

Foarte frecvent se întâmplă că nu știm ce tip de corp avem. Chiar dacă ești dolofană, ai și un tip de corp. Trebuie să-ți identifici tipajul astfel încât să poți face lucrurile corect.

Dacă ai bustul mare, optează pentru bluze și rochii care să îți dezvăluie clavicula; astfel vei părea mai subțire. Decolteul în V te va avantaja, dar ai grijă să nu abuzezi de decolteu, pentru că atunci vei părea mai mare.

Dacă ai posteriorul proeminent, poartă pantaloni drepți. Aceștia vor ascunde fundul și vor lungi vizual picioarele.

foto: eustiu.com

Dacă ai picioare slabe și șolduri mici, rochiile scurte (NU MINI) încinse în talie te vor ajuta să pari mai subțire.

4. Concentrează-te pe ceea ce îți place

Greșeala clasică este că tânjim după corpul pe care nu-l avem și continuăm să căutăm să ne îmbrăcăm așa cum ne-am dori să ne vedem. Acesta este cel mai rău lucru pe care îl putem face. Este important să te concentrezi pe ceea ce îți place la corpul tău și să pui în evidență anume acea parte. Te vei simți mai încrezătoare și vei reflecta acest lucru. Subliniind ceea ce îți place, vei arăta mult mai bine.

5. Culoare

Știu că nuanțele aprinse, dacă nu sunt folosite bine, te vor mări. Dacă porți pantaloni albaștri cu o jachetă galbenă, vei arăta mai mare decât ești cu adevărat. Culorile aprinse trebuie combinate cu tonurile neutre. Cea mai colorată piesă vestimentară trebuie să se afle în partea mai puțin voluminoasă a corpului sau în partea pe care vrei să o subliniezi. Asortarea contrastantă cu nuanțele neutre va oferi un efect vizual de slăbire.

Un mit legat de culoare în moda pentru femeile plus size ține de purtarea hainelor de culori deschise. Modelul și mărimea alese corect nu-ți vor face mai mult rău decât o haină neagră nepotrivită corpului tău. Nu-ți fie frică să porți o rochie albă.

6. Accesoriile

Sunt cazuri în care femeile cu forme nu-și doresc să se aranjeze, argumentând că o vor face atunci când vor slăbi. Nimic mai greșit! Chiar dacă nu-ți place corpul tău, trebuie să folosești accesorii. Vei arăta mult mai îngrijit și, mai presus de toate, te vei simți foarte bine. Este important să alegi accesorii care să nu fie prea mici pentru a nu arăta disproporționate față de corpul tău.

7. Ca „turnat pe tine”

Deja știi că nu este bine să te îmbraci în saci, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să-ți arăți curbele. Pentru a te asigura că hainele ți se potrivesc bine, va trebui să le duci la croitor pentru a le ajusta pe corpul tău. Este mai bine, la cumpărare, să alegi haine cu o mărime mai mare decât cu o mărime mai mică, astfel încât să poți obține o potrivire perfectă.

foto: stylediary.ro

8. Nu renunța

Oricât de nemulțumită ești de corpul tău, nu cădea în extreme. Cu siguranță, ai putea purta pantaloni de trening. Știu că sunt foarte comozi, dar asta nu-ți ajută stima de sine și nici imaginea. La același capitol se încadrează și părul. Nu-l lăsa neîngrijit pentru că știi că nu are rost. Te înșeli. Poți arăta bine! Te îndemn să faci un efort. Mergi la stilist, îngrijește-ți părul, pielea, unghiile pentru a te simți frumoasă. Și pentru nimic în lume nu te abandona. Optează pentru machiaj discret, păr aranjat și haine care îți avantajează silueta.

9. Minim de imprimeu

Dacă îți plac foarte mult hainele imprimate, este bine să le porți. Încearcă să le eviți pe cele foarte colorate și cu elemente prea mari. Într-adevăr, hainele din magazinele plus size seamănă, de cele mai multe ori, cu niște veșminte tipice africane, care sunt foarte colorate, foarte mari și extrem de înflorate. Dacă vrei să arăți bine, alege un imprimeu cu elemente mărunte (flori, puncte sau figuri geometrice), preferabil în doar două nuanțe.

Foto: eustiu.com

10. Ceea ce cumperi este pentru acum

Eu știu cum e să cumperi haine cu câteva măsuri mai mici pentru că de luni începi dieta, dar asta nu se întâmplă niciodată. Este mult mai bine să cumperi ceea ce îți place și să porți acum. Încearcă să-ți creezi look-uri cât mai cool posibil. Plânsul în vestiar nu te va ajuta să slăbești și nici nu va acționa favorabil asupra sistemului tău nervos. Mai bine optează pentru lucruri care îți stau bine și purtându-le te fac să te simți foarte bine.

Bonus!

Cu siguranță adidașii sunt foarte comozi și eu îi folosesc (poate chiar mai des decât trebuie). Dar nu sunt cea mai bună soluție atunci când vrei să arăți și să te simți bine. Femeile „de pluș” trebuie să poarte tocuri pentru că alungesc picioarele și le fac să pară mai subțiri. Purtarea tocurilor îmbunătățește postura și conferă încredere în mers, care devine mult mai senzual.

Acum că ești familiarizată cu aceste secrete, te încurajez să-ți pui în evidență frumusețea și să ieși din anonimat. Nu te mai ascunde după haine sumbre și prea largi. Chiar dacă ești o femeie voluptoasă, este esențial să te iubești și să accepți că nu ești doar un număr de kilograme.

Distribuie articolul: