Salvare miraculoasă la Chișinău: O fetiță de 3 ani, diagnosticată cu o tumoră masivă, a fost operată cu succes la Centrul „Natalia Gheorghiu” al Institutul Mamei și Copilului.

 

Pacienta a fost adusă la IMC cu tuse uscată persistentă, stare de oboseală și dificultăți de respirație (dispnee), simptome apărute cu doar o săptămână înainte. În urma investigațiilor imagistice realizate la Serviciul de Radiologie și Medicină Nucleară, medicii au depistat o tumoră de aproximativ 12 x 9 x 10 cm, localizată în hemitoracele drept, relatează realitatea.md.

„Formațiunea ocupa circa 80% din cavitatea pleurală, comprimând aproape total plămânul drept și exercitând o presiune severă asupra structurilor mediastinale. Tomografia a sugerat un caracter multicomponențial (posibil teratom), asociat și cu o anomalie vasculară rară (arteră subclavie dreaptă aberantă)”, transmite instituția.

Din cauza compresiei semnificative exercitate asupra organelor toracice vitale, a fost necesară efectuarea unei intervenții chirurgicale de urgență marți, 10 februarie.

„Prin abord de toracotomie latero-posterioară largă (spațiul intercostal V), chirurgii au realizat cu succes excizia completă a tumorii și a unei porțiuni de timus. Disecția extrem de fină și precisă a permis separarea formațiunii de structurile vitale în condiții de maximă siguranță.

Evoluția postoperatorie a fost favorabilă. Pacienta a fost extubată în prima zi după intervenție, iar radiografia toracică efectuată în ziua a doua postoperator a confirmat reexpansiunea completă a plămânului drept, fără semne de revărsat pleural. Tubul de dren a fost suprimat după 48 de ore”, transmite Institutul Mamei și Copilului.

Distribuie articolul: