Ministerul Sănătății nu a demarat nicio anchetă referitor la cazul de la Spitalul Clinic Republican, cînd un medic ORL a fost filmat reproșându-i unei paciente faptul că nu îi vorbește în limba oficială a statului.

 

„La minister, nu avem anchetă, dar există analiza acestui caz prin prisma și prin ședințele Comitetului de etică. Aceasta este funcția Comitetelor de Etică. În acest Comitet trebuiesc analizate toate aceste fapte și analizate probele. La momentul de față, ministerul nici nu trebuie să facă o anchetă. Noi ne-am autosesizat, am luat legătura cu administrația spitalului, care ne-au informat despre ce au de gând să facă”, a menționat Ala Nemerenco pentru postul de televiziune tv8.


Potrivit lui Nemerenco, administrația Spitalului Clinic Republican (SCR) urmează să publice un alt comunicat de presă în care vor anunța decizia Comitetului de etică. Totodată, Nemerenco a mai spus că pacienta a solicitat să revină pentru monitorizare la același doctor, scrie Noi.md cu referire la omniapres.md.

„Cunosc că a avut loc prima ședință. A fost audiat medicul, personalul medical, martorii, dar și pacienta. Este și un video pe care l-a lăsat pacienta pentru acest Comitet ca un mesaj din partea dumneaei. Pacienta a fost operată cu succes. Ea nu a avut o barieră la accesul la servicii medicale. Se va reîntoarce la 31 iulie pentru monitorizare. Și-a arătat disponibilitatea de a reveni la acest medic”, a spus ministrul.