Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a găzduit azi, 27 octombrie, vizita a 60 de tineri din toată țara, participanți ai Modelului Națiunilor Unite, ediția anului 2022. La minister, secretarul de stat Ruslan Bolbocean le-a vorbit tinerilor despre importanța multilateralismului în procesul de soluționare a crizelor multiple cu care Republica Moldova se confruntă în momentul de față, precum și principalele aspecte ale cooperării țării noastre cu Organizația Națiunilor Unite, în special, sprijinul organizației acordat în eforturile de dezvoltare durabilă, concentrată pe sporirea calității vieții oamenilor, informează Mnisterul Afacerilor Externe și Integrării Europene într-un comunicat de presă.

„În circumstanțele curente, când în vecinătatea noastră este război, un război absolut nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, vreau să punctez că multilateralismul contează mai mult ca niciodată. Țara noastră ca un stat pașnic pledează pentru Pace. Oamenii noștri au demonstrat că deși suntem o Țară Mică, avem o inimă Mare, iar solidaritatea moldovenilor a fost apreciată de întreaga comunitate internațională” a spus secretarul de stat Ruslan Bolbocean.

Tinerii au fost familiarizați cu oportunitățile de angajare la MAEIE și au fost încurajați să aplice pentru funcțiile vacante disponibile în cadrul ministerului, concursul public pentru care a fost demarat recent. La final, diplomații au încurajat studenții să valorifice toate oportunitățile oferite, să aplice la diferire programe de stagii, burse, proiecte și multe alte beneficii oferite astăzi în vederea dezvoltării abilităților profesionale.