Ca-n fiecare an, Anim'est aduce la Chișinău filme pe gustul tuturor, indiferent de vârstă. Cei mici, așadar, vor avea parte de un program special, și el dedicat pisicilor. Tot pentru ei, vor fi organizate și workshop-uri de animație.

În cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Animație Anim’est, în perioada 29-30 octombrie, copiii sunt invitați să vizioneze 3 selecții de scurtmetrajerusești, belgiene, germane, franțuzești, estoniene, ucrainene, englezești, olandeze,  italiene, slovene și ungurești,  20 în total. Avem de toate – o parabolă despre cum e să crești mare și alta despre relațiile dintre generații, mai avem și lecții despre cum și de ce trebuie să te împaci cu frații, dar și despre cum se învață diverse meserii. Scurtmetrajele sunt dedicate copiilor cu vârsta de 3-12 ani și au fost selectate de cei mici, în România, în competiția pentru trofeul Minimest.

Pe lângă selecțiile de scurtmetraje, copiii sunt așteptați la filmele „Parisul Vesel” (r. Abe Levitow, 1962), unde un motan cu un farmec personal incontestabil trăiește fericit în peisajul rural francez alături de aleasa inimii sale, până în momentul în care pisica decide să-şi împlinească un vis mai vechi – să experimenteze luxul parizian. Cei mici nu trebuie să rateze nici „Pisicile aristocrate”, o producție Walt Disney (r. Wolfgang Reitherman, 1970) sau „O pisică la Paris”, lungmetrajul lui Jean-Loup Felicioli și Alain Gagnol nominalizat la Oscar în 2012. Prezența este obligatorie și la selecția specială de scurtmetraje cu „Motanul Felix”, produse în epoca filmului mut (1923-1930), precum și la lungmetrajul „Pim & Pom” (r. Gioia Smid, 2014). De altfel, între proiecții, picii vor putea să facă diverse aplicații în cadrul atelierelor de creație organizate de Centrul Educațional Ingenium.

Workshop-urile, care au devenit deja o tradiție, în cadrul Anim’est, vor fi conduse de regizorul, actorul și animatorul Serghei Chivriga. El îi va învăța pe copii să facă animație folosind tehnica stop-motion, iar materialul cu care vor lucra va fi plastelina.

Serghei Chivriga a făcut parte din numeroase proiecte de artă vizuală în ultimii ani. În prezent, se află în procesul de post producție a unui scurtmetraj de animație.  În 2015, a coordonat workshop-urile de animație din cadrul festivalurilor StudentFest (Timișoara), Anim’est (București) și KINOdiseea (București).

Workshop-urile vor avea loc pe durata festivalului, la Alianța Franceză. Doritorii (sau părinții lor) sunt rugați să ne trimită un mail cu datele personale pe emailul[email protected], până pe data de 21 octombrie.

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est va avea loc în perioada 27-30 octombrie 2016, la Cinematograful Odeon. Biletele vor putea fi achiziționate în curând pe site-ul www.iticket.md și vor fi disponibile, de asemenea, în cinematograf, pe tot parcursul festivalului.

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, membru al rețelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociațiile Este’n’est şi ALTFilm, cu sprijinul Centrului Național la Cinematografiei din România, Departamentului pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, Institutului Cultural Român și al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Partener media general: Jurnal TV

Parteneri media: Kiss FM, Timpul, Agora, Diez, Realitatea, Locals, Zugo, Ea.md, Moldova.Org, Moldnova.eu, Știri Pozitive, Briciul, Fest.md

P.

Distribuie articolul: