Câte familii atâtea reguli. Recent, cuplul format din Mila Kunis şi Ashton Kutcher au mărturisit că nu le fac duș copiilor zilnic, ci doar atunci când sunt murdari. Replica cuplului a făcut înconjurul lumii. 

Mila Kunis şi Ashton Kutcher au vorbit despre subiecte ce ţin de igiena personală. Actriţa născută la Cernăuţi a explicat de ce nu îşi spală copiii în fiecare zi şi a dat propriul ei exemplu din copilărie.

„Nu aveam apă fierbinte, așa că oricum nu am făcut mult duș. Dar când am ajuns să am copii, nu i-am spălat în fiecare zi. Nu am fost niciodată părintele care să-şi spele nou născuţii”, a declarat Mila Kunis, conform Insider.

Ashton Kutcher, soţul lui Mila Kunis, a adus explicaţii suplimentare privind spălarea copiilor.

„Acum, uite cum e: dacă vedeți murdăria pe ei, spălați-i. Altfel, nu are rost”, a adăugat Ashton Kutcher.

Kutcher și Kunis s-au căsătorit în 2015 și au doi copii: Wyatt Isabelle, 6 ani, și Dimitri Portwood, 4 ani, conform sursei citate.

„Nu-mi spăl corpul cu săpun în fiecare zi”, a mai precizat Kunis. Mai mult, Ashton Kutcher a precizat că îşi spală în fiecare zi numai subțiorile și picioarele și nimic altceva.

„Îmi dau cu apă pe față după un antrenament doar pentru a îndepărta sărurile, dar atât”, a menţionat actorul american

Academia Americană de Dermatologie recomandă, însă, spălarea copiilor între 6 și 11 ani cel puțin o dată sau de două ori pe săptămână. De asemenea, specialiştii susţin că adolescenții ar trebuie să facă duș în fiecare zi.

Sursa: stiripesurse

Distribuie articolul: