Trecerea de la vară la toamnă influențează ritualul de îngrijire al tenului, pentru că odată cu scăderea temperaturilor, se schimbă și nevoile pielii. Pe lângă îngrijirea tenului în condiții casnice și utilizarea unor produse corespunzătoare, vizita la cabinetul cosmetologic este la fel de importantă. Mihaela Jeverdan, care e cosmetolog de meserie și are o experiență de peste 7 ani în acest domeniu, ne spune ce procedură este recomandată în această perioadă pentru a avea un ten sănătos și perfect hidratat.

Una dintre procedurile la mare căutare în sezonul rece este Mezoterapia Fracționată cu Biorepeel cl3. Cu efect de regenerare și rejuvenare a pielii, tonifiere, tratamentul îmbunătățește aspectul și texturii pielii.

„Dermapenul este un dispozitiv dotat cu micro ace. Efectuează în piele o microtraumă care induce apariția unei faze de vindecare, a unui răspuns imun și producerea de fibre de colagen. De asemenea, se creează niște microcanale prin care substanțele nutritive aplicate pe piele pătrund uniform și în profunzime. Eu prefer să combin dermapenul cu Peelingul Bifazic Biorepeel Cl3.

Inițial pregătim tenul, prin:

  1. Demachiere;
  2. Tonifiere;
  3. Exfoliere (Toate acestea le facem sub aparatul de nano-oxygenare);
  4. Prelucrarea pielii cu dermapen;
  5. Aplicarea peelingului Biorepeel și penetrarea repetata cu dermapenul;
  6. Masca calmantă sub foton;
  7. Crema spf obligatorie și pe sezonul rece al anului”, menționează Mihaela.

Mezoterapia fracționată poate fi folosită ca și terapie unică, sau combinată cu alte terapii.

„Această procedură este indicată în cazul:

  • cicatricilor postacneice;
  • tenului gras cu porii dilatați;
  • vergeturilor;
  • tenului îmbătrânit lipsit de tonus;
  • hiperpigmentație”, a spus cosmetologul.

Printre beneficiile acestei proceduri putem enumera: fără restricții de vârstă și anotimp, regenerarea și întinerirea pielii fără injectare, nu necesită perioadă de reabilitare, preparatul își începe acțiunea de îndată după aplicare și există posibilitatea combinării cu alte proceduri cosmetologice.

„Se evită pocedura de dermapen vara, deoarece există riscul de hiperpigmentație (apariția petelor) având în vedere inflamația pe care o poate genera”, adaugă Mihaela.

Distribuie articolul: