Un copil de trei ani, din satul Baccealia, Căușeni, a dispărut, în seara zilei de 3 aprilie, de acasă. Salvatorii au fost alertați în dimineața de 4 aprilie. Într-un final, băiatul a fost găsit dormind într-o livadă, menționează AGORA.

„Potrivit primelor informații, băiatul a ieșit din ogradă în seara zilei de 3 aprilie, la aproximativ ora 18:00. Părinții acestuia nu au reușit să-l găsească, iar după mai multe încercări, aceștia au apelat la vecini și săteni. Pe parcursul nopții minorul a fost căutat, dar fără rezultat, iar în dimineața zilei de 4 aprilie, oamenii au apelat la salvatori și polițiști pentru ajutor”, a menționat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU)într-un comunicat.

Salvatorii au mers dimineața la fața locului și au format grupuri de căutare împreună cu localnicii.

„După două ore de căutare intensă, angajații MAI au depistat copilul dormind într-o livadă la distanța de aproximativ un kilometru de casa minorului. Băiatul a fost preluat de specialiști și transportat pentru investigații medicale la spital. Din fericire, minorul nu a suportat traumatisme sau hipotermie, în pofida temperaturilor joase înregistrate pe parcursul nopții. Organele de drept urmează să investigheze cazul”, a spus IGSU.

Instituția îndeamnă oamenii să-și monitorizeze strict copiii, iar în situații de urgență să apeleze Serviciul 112.

În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în peste 80 situații de risc.

Sursa: AGORA

Distribuie articolul: